luni, septembrie 21, 2026
18.9 C
București

Mesajul lui Klaus Iohannis către Maia Sandu, după ce a câștigat alegerile din Republica Moldova. „România rămâne cel mai implicat susținător”

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare către Maia Sandu, după ce aceasta a câștigat al doilea mandat prezidențial în Republica Moldova, subliniind importanța victoriei pentru viitorul european al țării.

Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Iohannis a descris succesul lui Sandu drept „istoric”, afirmând că Republica Moldova se află acum „ireversibil” pe calea integrării europene.

Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetățenii Republicii Moldova în această reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană,” a scris Iohannis.

Iohannis a vorbit din nou despre sprijinul României pentru dezvoltarea Republicii Moldova, subliniind că „România rămâne cel mai implicat susținător” în acest sens. De asemenea, Iohannis a menționat că noul mandat îi oferă Maiei Sandu „șansa unică de a continua și consolida reformele și progresele din ultimii patru ani, pentru a asigura stabilitatea, bunăstarea și pacea” în Republica Moldova.

Luni dimineața, rezultatele preliminare după procesarea a 99,77% din procesele verbale arătau că Maia Sandu a obținut 55,37% din voturi iar Alexandr Stoianoglo – 44,63%.

Ultimele știri

Claudiu Manda respinge un Guvern Siegfried Mureșan. Îl acuză că ar continua politicile lui Bolojan

Claudiu Manda spune că PSD nu susține un Guvern Mureșan, considerat o continuare a politicilor lui Bolojan.

Guvernul demis Bolojan alocă un miliard de lei în ultimul moment. Banii merg la compensările pentru energie și la persoanele cu dizabilități

Finanțele suplimentează bugetul Muncii cu peste un miliard de lei, pentru compensări la energie și drepturi de transport pentru persoanele cu dizabilități.

Autostrada Transilvania, aproape de un nou tronson finalizat. Un lot „blestemat” de 22 de ani ar putea fi deschis în noiembrie

Un tronson al Autostrăzii Transilvania, început acum 22 de ani și abandonat de trei constructori, ar putea fi deschis în noiembrie.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine