joi, octombrie 1, 2026
17.6 C
București

Mesajul ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște sume absolut modice”.

„Autoritățile de control vor face controale. Este evident că apa este o resursă limitată, tocmai de asta avem și aceste probleme. În contextul schimbărilor climatice, în contextul secetelor din perioada aceasta, e foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, și anume să declare exact câtă apă iau, și să plătească niște sume absolut modice. Vorbim de sub 10 lei pentru o mie de metri cubi pentru apa de suprafață. Deci este vorba de niște sume foarte mici, dar este foarte important să știi câtă apă este luată de acolo, tocmai pentru că aveam discuția și despre debit. Aceste lucruri sunt o normalitate. Și să nu mai spun, sunt lege. Legea va fi respectată. Există astăzi și înțeleg din discuțiile purtate cu reprezentanții Apele Române, că au avut loc deja întâlnirile cu reprezentanții agricultorilor din zonă și cu toții au căzut de acord că vor respecta legea și că vor fi încheiate aceste protocoale. Deci, una peste alta, legea este făcută ca să fie și respectată, dar ea are aici și un sens, are un rol. Un rol de a putea să gestionăm o resursă care, repet, este limitată”, a spus Diana Buzoianu, la Antena 3 CNN.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, afirmă că declarațiile sale nu sunt contradictorii celor ale colegului său din Guvern, însă fiecare are de gestionat probleme diferite.

„Eu n-am auzit declarația domnului Barbu, dacă a spus sau nu a spus că Apele Române vor mai face sau nu vor mai face controale, dar eu vă spun că în calitate de ministru al Mediului, nu voi da niciodată, și chiar voi insista să fie controale făcute acolo unde trebuie să fie, unde sunt situații absolut flagrante de încălcare de legi”, precizează Buzoianu.

Întrebată dacă statul român va da bani pentru a subvenționa apa folosită de fermierii de la Lungulețu, așa cum a promis ministrul Agriculturii, Florin Barbu, Diana Buzoianu a spus: „Nu e niciun fel de contradicție între cele două declarații, doar că în mod evident eu vă pot spune ce va face Ministerul Mediului. Ministerul Mediului va face controale să verifice că sunt realizate și că sunt respectate legislația, iar din perspectiva Ministerului Mediului, noi nu ne ocupăm de subvenții pentru agricultură, acelea sunt deciziile luate de ministrul Agriculturii. Iar cei care vor folosi apa din Dâmbovița vor trebui să plătească pentru ea. Repet, o sumă modică”.

Ultimele știri

Viorica Dăncilă compară dosarul Georgescu cu cel al vaccinurilor. Prejudiciul de la vaccinuri e de o mie de ori mai mare

Viorica Dăncilă compară prejudiciul din dosarul Georgescu cu cel din dosarul vaccinurilor, mult mai mare, și critică măsurile luate împotriva fostului candidat.

Marius Tucă: arestarea lui Călin Georgescu nu e întâmplătoare. „Cineva vrea neapărat să arunce România în aer, după părerea mea”

Marius Tucă spune că arestarea lui Călin Georgescu a fost făcută la comandă și avertizează asupra unei tensiuni periculoase în societate.

Sute de oameni protestează la arestul central. Susținătorii cer eliberarea lui Călin Georgescu

Sute de oameni au protestat la arestul central din București, cerând eliberarea lui Călin Georgescu, arestat preventiv într-un dosar DIICOT.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine