marți, iunie 3, 2025
28.8 C
București

Mesajul președintelui Klaus Iohannis de „Mica Unire”: „Reușitele din 1859 reprezintă o lecție veritabilă de responsabilitate pentru noi toți” | VIDEO

Mesajul președintelui Klaus Iohannis de „Mica Unire” a fost un apel la unitate între politicieni, instituții și cetățeni. Iohannis a evocat amintirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, personalitate de care, din nefericire, niciun om politic al prezentului nu se apropie.

De Ziua Unirii Principatelor Române, președintele Klaus Iohannis a lansat un apel la unitate între politicieni, instituții și cetățeni: „Acum, poate mai mult ca oricând, este important să ne concentrăm pe lucrurile care ne apropie”. Șeful statului și-a exprimat apoi convingerea că împreună vor reuși să trecem pentru numeroasele provocări ale prezentului, transmite B1TV.

Marcarea acestei sărbători la Mormântul Ostașului Necunoscut reprezintă o aducere-aminte a jertfelor pe care înaintașii noștri le-au făcut pentru independență, unitate și suveranitate. Istoria țării noastre s-a construit prin angajamentul și sacrificiile unor întregi generații, cărora le datorăm prețuirea noastră”, a spus președintele Iohannis în debutul discursului său, susținut la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I, București, marți, 24 ianuarie 2023.

Președintele țării a afirmat apoi că Alexandru Ioan Cuza și elitele intelectuale și politice ale vremii au deschis calea către Marea Unire din 1918 și au pus bazele unei societăți noi, „prin angajamentul său de eliminare a privilegiilor și prin promovarea principiilor liberalismului european al epocii”.

Reușitele din 1859 reprezintă o lecție veritabilă de responsabilitate pentru noi toți, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă și democratică, indiferent unde ne aflăm”, a continuat șeful statului.

Iohannis, apel la unitate

Klaus Iohannis a susținut apoi că România are acum la dispoziție fonduri europene semnificative, așa că trebuie folosite toate instrumentele la dispoziție pentru a finaliza reformele.

Președintele a mai spus că ne confruntăm la nivel european cu numeroase provocări care riscă să slăbească atașamentul față de valorile democratice. Dar vom trece cu bine peste aceste „vremuri extrem de dificile” dacă „la fel cum ne îndeamnă Hora Unirii, vom ști „să dăm mână cu mână”, să prețuim solidaritatea și unitatea!”.

România a dovedit mereu că este un stat puternic, mai ales atunci când clasa politică, instituțiile publice și cetățenii au acționat împreună, punând pe primul loc binele comun. Acum, poate mai mult ca oricând, este important să ne concentrăm pe lucrurile care ne apropie, călăuziți de spiritul unității naționale.

Dragi români, cu încredere, speranță și voință, sunt convins că împreună vom reuși să trecem cu bine peste provocările prezentului și că vom deveni mai puternici și mai uniți!”, a mai afirmat președintele Klaus Iohannis în discursul său de Ziua Unirii Principatelor Române.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img