Mihai Răzvan Moraru, preşedintele PLUS Buzău, a demisionat de la conducerea partidului, în semn de protest că nu a fost numit prefect al județului.

Preşedintele PLUS Buzău se aștepta să fie numit prefect de Buzău, după ce pentru desemnarea prefectului din rândul membrilor PLUS Buzău au fost făcute trei nominalizări. Moraru a fost și el nominalizat, dar conducerea centrală a PLUS nu a desemnat până în prezent pe niciunul dintre cei trei, iar preşedintele formaţiunii politice buzoiene spune că nu s-a luat o decizie tocmai pentru că partenerii de alianţă au transmis un memoriu către conducerea PLUS în care solicită să nu fie desemnat prefect tocmai el, relatează B1TV

„Din momentul în care s-a depus lista cu candidaturi la Biroul Naţional, a început o campanie de denigrare la adresa mea pornită chiar de la Biroul Judeţean al USR, care a trimis de 20-30 de ori un memoriu către toţi colegii mei din partid prin care eram asociat cu un caz care nu-mi aparţine, a aparţinut fratelui meu acum 26 de ani. M-a deranjat foarte mult faptul că nu poţi face un parteneriat cu un partid care aşa procedează. Eu nu am participat cu nimic la acel caz al fratelui meu, eu fiind minor la acea dată. Şi această judecată nu pot s-o accept”, a declarat Mihai Răzvan Moraru pentru un cotidian local.

Moraru susține că a fost denigrat cu un dosar penal al fratelui său

Moraru a precizat ulterior pe pagina sa de Facebook cum partenerii de la USR Buzău luptă pentru înlăturarea sa, iar această luptă se dă încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

„BJ USR Buzău a transmis către BN PLUS acelaşi memoriu, în care se cere excluderea mea din PLUS şi respingerea candidaturii pentru prefectură. De ce? Pentru că acum 25 de ani, fratele meu a avut un dosar penal. După ce au văzut că am răspuns public la orice întrebare, că nu am scheleti în dulap, liderii USR Buzău au mărit miza şi au transmis un articol de presă – fabricat tot de ei în campania pentru alegerile parlamentare. Pentru că aşa am lucrat în acea campanie – BJ USR făcea anticampanie candidaţilor PLUS”, a susţinut Mihai Răzvan Moraru pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, liderul PLUS Buzău a explicat şi care ar fi mărul discordiei la Buzău între cele două formaţiuni politice: faptul că PLUS Buzău a anunţat că se va opune politizării funcţiilor publice şi a declarat în repetate rânduri că simpla calitate de membru al USR sau PLUS nu va fi suficientă pentru a ocupa o funcţie la vârful unei instituţii deconcentrate.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *