Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare. Daunele pe care trebuie să le plătească către CCIR

Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României – CCIR, a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 8 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, transmite Digi 24.

Acuzațiile procurorilor

DNA susţine că, în perioada 2008 – 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar, citat de G4media.

„După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”, spun anchetatorii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *