Centre de permanență vor funcționa în principal la sate, pe modelul dispensarelor din trecut, dar cu posibilitatea de a asigura urgențele la orice oră din zi și din noapte. Este un proiect al Ministerului Sănătății, care vrea să extinsă această rețea în zona rurală și să oblige unitățile să dețină o minimă dotare cu aparatură medicală.

Centrele de permanență trebuie să funcționeze cu un număr de minimum șapte posturi de medic şi cu minimum cinci posturi de asistent medical.

În plus, se intenționează extinderea finanțării centrelor de permanență de către consiliile locale care, la acest moment, sunt finanțate doar de către casele de asigurări de sănătate – relatează Ziarul de Iași, preluat de B1TV.

Este adevărat, toți membrii centrului de permanență (medici și asistenți medicali) vor fi obligați să efectueze cursuri de resuscitare cardio-pulmonară. Cei mai mulți dintre medicii de familie au făcut deja aceste cursuri, pentru că ele s-au dovedit a fi utile chiar și în practica noastră de la cabinet. Pentru că nu știi cine îți intră pe ușă și în ce stare a sănătății, și-atunci ar putea să necesite inclusiv manevre medicale de urgență. Și noi trebuie să fim pregătiți să-i ajutăm”, a explicat dr. Anca Deleanu, președintele Societății Medicilor de Familie din Iași.

Care e minimul de dotare

Centrele de permanență vor fi obligate să aibă defibrilator automat, otoscop și oricare altă aparatură necesară în vederea desfășurării actului medical, conform competențelor profesionale.

În zonele din mediul rural izolate, greu accesibile și fără alte structuri de asistență medicală, în care este înregistrat un deficit de medici de familie se pot înfiinţa şi centre de permanenţă cu minimum cinci posturi de medic, în condițiile asigurării funcționării centrului de permanență.

Program de gărzi

Gărzile se instituie în zilele lucrătoare, între orele 15.00-08.00 și numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate.

În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României, acestea vor începe de la ora 08.00 și durează 24 de ore.

„Este foarte important de menționat faptul că la aceste centre de pemanență pot apela pentru urgențe medicale atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate. În acest mod oamenii au mult mai rapid acces la asistență medicală și nu blochează serviciile de primiri urgențe din spitale sau Serviciul de Ambulanță.

Pentru că urgența medicală este cum o percepe pacientul. Și iarăși revin la asistența medicală din mediul rural. O persoană din această zonă care se simte rău și se gândește că este o urgență medicală, în lipsa unui astfel de centru de permanență, va trebui să solicite o ambulanță. Și acest lucru este cât se poate de normal.

Dar, poate aceasta nu este o urgență și-atunci se blochează o ambulanță care, poate, ar fi de mai mult folos la o urgență reală”, a mai adăugat dr. Anca Deleanu.

Criteriile de înființare

În mediul urban, centrele de permanență se înființează raportat la următoarele criterii:

– în localitățile cu o populație sub 25.000 de locuitori, un centru de permanență;

– în localitățile cu o populație mai mare de 25.000 de locuitori, câte un centru de permanență la 25.000 de locuitori.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *