sâmbătă, septembrie 5, 2026
30.4 C
București

Ministrul Mediului, declarații de ultimă oră despre noul program “Rabla”, prin care românilor li se dau câte 10.000 de lei | Cine primește banii

Peste 50.000 de români și câte zece mii de lei alocați de stat pentru fiecare dintre aceștia sunt coordonatele principale ale noului program lansat de Ministerul Mediului.

Este vorba despre programul “Rabla pentru sobe”, menit să-i ajute pe oameni să își înlocuiască sobele ineficiente, cu unele performante, cu randament înalt.

“Pentru prima oară lansăm în consultare publică un program de finanțare care își propune să înlocuiască sobele vechi, cu randament ineficient, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot crește randamentul la peste 80%. Ne dorim ca acest program să diminueze cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim să avem și un aer mai curat”, a declarat, miercuri, ministrul Mircea Fechet.

Programul este unul pilot și se adresează localităților situate în zona montană în 28 de județe.

Aceste sunt Alba, Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vrancea și Vâlcea.

Câte 50 de sobe pentru fiecare comună a cărei primărie a fost acceptată în program

Potrivit ministrului Fechet, bugetul total inițial este de 500 de milioane de lei și acoperă costurile pentru aproximativ 50.000 de sobe.

“Pentru prima oară lansăm în consultare publică un program de finanțare care își propune să înlocuiască sobele vechi, cu randament ineficient, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot crește randamentul la peste 80%. Ne dorim ca acest program să diminueze cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim să avem și un aer mai curat”, a declarat, miercuri, ministrul Mircea Fechet (foto).

Programul este unul pilot și se adresează localităților situate în zona montană în 28 de județe.

Aceste sunt Alba, Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vrancea și Vâlcea.

Câte 50 de sobe pentru fiecare comună a cărei primărie a fost acceptată în program

Potrivit ministrului Fechet, bugetul total inițial este de 500 de milioane de lei și acoperă costurile pentru aproximativ 50.000 de sobe.

Ultimele știri

Trotinetele electrice, interzise în parcurile din București. Reacția Lime, Bolt și Splash

Primăria București impune măsuri stricte pentru trotinetele electrice de...

Ion Cristoiu, despre reacția Germaniei la scandalul dronei de pe aeroportul Leipzig. „O diversiune prostească”

Ion Cristoiu comentează scandalul dronei rusești descoperite la Leipzig,...

Românii din urban nu au încredere în pensia de stat. Mulți caută alternative financiare pentru vârsta a treia

Un studiu realizat de Quantix pentru Banca Transilvania dezvăluie...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine