joi, octombrie 8, 2026
11.8 C
București

Brăila are primul ”Monument al Prostiei” din lume / ”L-am pus pe roţi fiindcă vreau să-l itinerez, vreau să-l duc şi în altă parte”

La Brăila a fost inaugurat marți seară un monument neobișnuit, dedicat „prostiei”. Lucrarea îi aparține caricaturistului Costel Pătrășcan și este prima sa sculptură în metal, dar niciun politician local nu a venit la eveniment, deși a fost invitat.

Dezvelirea a avut loc în fața Muzeului Umorului din Brăila, instituție înființată tot de Costel Pătrășcan. La ceremonie au fost prezenți prieteni și colaboratori ai caricaturistului, iar atmosfera a fost una relaxată, presărată cu glume și bancuri.

Costel Pătrășcan a precizat că a trimis invitații și către politicienii locali, dar și către instituțiile din administrație. Niciunul dintre aceștia nu s-a prezentat însă la eveniment.

„Umorul, caricatura, satira, eu zic că sunt pașii care duc spre oarece adevăr. Cei care au venit astăzi la acest eveniment, eu cred că sunt oameni deștepți. Nu ascund că am dat invitații la toate instituțiile din administrație. Mi-ar fi plăcut să fie aici”, a declarat Costel Pătrășcan.

Glume despre forma monumentului

Ceremonia a cuprins și obiceiul tradițional al întâmpinării cu pâine și sare. Tema lucrării a dat însă tonul unor glume din partea celor prezenți.

Unul dintre participanți a oferit propria interpretare a sculpturii: „Știi ce îmi place la monumentul ăsta? Că surprinde esența prostiei, adică infinitatea”, a spus acesta pentru ProTv.

Un alt bărbat aflat la eveniment a remarcat, la rândul său: „Cred că fiecare avem în noi un grad de prostie, așa că nu-i nicio problemă.”

O lucrare montată pe roți

Sculptura lui Costel Pătrășcan nu va sta fixă într-un singur loc. „Monumentul prostiei” a fost construit pe roți, pentru a putea fi deplasat și expus la diverse evenimente dedicate umorului.

Ultimele știri

SG-ul PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase

Claudiu Manda spune că PSD ar putea vota guvernul Niculescu dacă premierul desemnat schimbă strategia economică a României.

O nouă tulpină de COVID-19 circulă prin Europa. Varianta „XFG” este greu de identificat din cauza simptomelor

O nouă variantă COVID-19, XFG, circulă în Europa. Simptomele ei se confundă ușor cu alte viroze.

Impozitele pe case ar putea crește de 4-5 ori din 2027. Un primar PNL avertizează asupra unui „haos” iminent

Un primar PNL avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește de 4-5 ori din 2027, din cauza recalculării impuse prin PNRR.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine