Munca românilor este cerută în vest în plină pandemie de coronavirus iar „căpșunarii”- cum erau numiți peiorativ românii plecați să muncească în agricultură – sunt foarte apreciați acum. Oamenii pleacă în pofida riscurilor de infectare pentru a face munci pe care locuitorii din țara lor evită să le facă, și de multe ori sunt ținta umilințelor angajatorilor, relatează AFP
„Muncitorii sezonieri reprezintă o minoritate printre emigranții români, dar în ultimele săptămâni au devenit foarte vizibili”, a spus sociologul Iulian Stănescu de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, potrivit Hotnews.
Diaspora românească numără aproape 4 milioane de oameni în lume, inclusiv informaticieni, doctori și alți absolvenți de studii superioare. Vesticii profită de munca românilor – aproape a patra parte din numărul populației este plecată în străinătate.
Acum, pe fondul crizei mâinii de lucru pentru activități puțin calificate, firmele private din vest și autoritățile cer constant români. În ciuda interdicțiilor de călătorie de pe continent, zeci de zboruri speciale, formate numai cu muncitori, au transportat de la începutul pandemiei mână de lucru din România pentru a salva recoltele de sparanghel și de căpșuni din Germania și Marea Britanie.
Această presiune naște sentimente ambivalente printre autoritățile din România. Pe de o parte este teama de a vedea muncitorii neprotejați (sau puțin protejați) în fața riscului contaminării, care pot aduce virusul înapoi acasă, și realitatea reprezentată de necesitatea economică a acestei migrări, arată sursa citată.
Este mai ușor să-i lași să plece decât să tratezi sărăcia
„Pentru decidenții români, indiferent de orientarea politică, a fost mai ușor să exporte forță de muncă decât să implementeze politici împotriva sărăciei, pentru care trebuie să cheltuie bani”, a observat Iulian Stănescu
Tranziția spre economia de piață a rezultat în închiderea multor fabrici moștenite de la regimul comunist în ultimele trei decenii și colapsul fermelor de stat, lăsând milioane de muncitori pe marginea drumului.
”Cei mai mulți dintre ei sunt forță de muncă precară, pe care agricultura românească bazată pe producția cerealelor nu își permite să o angajeze”, spune sociologul.
Ca urmare, culesul fructelor și legumelor în Europa de Vest pentru trei luni le permite acestora să supraviețuiească pentru celelalte luni rămase.
Potrivit mai multor site-uri care recrutează pentru Germania, muncitorii sezonieri sunt plătiți cu 9.35 de euro pe oră, care poate însemna 1.300 de euro pe lună, în timp ce salariul mediu net în România este de 660 de euro pe lună
Sergiu Marian, șeful companiei Christian Salletmaier, care recrutează îngrijitori, spune că se așteaptă ca numărul candidaților care vor vrea să plece va crește.
”Munca este grea, dar oamenii sunt foarte bucuroși. Cineva care nu are calificare nu ar putea câștiga 100 de euro pe zi în România”, a explicat Vasile Tiplea, un fost muncitor sezonier în Germania, la Radio France Internationale.
Munca românilor. ”Sclavi pe plantații”
Uneori batjocoriți în propria țară, unde în general sunt denumiți ”căpșunari”, emigranții reprezintă o sursă esențială pentru transfer de bani, amintesc economiștii: anul trecut au trimis familiilor lor 7,2 miliarde de dolari (6,6 miliarde de euro), aproape cu o treime mai mult decât investițiile străine direct atrase în România.
AFP relatează inclusiv despre cazurile apărute în timp ce mass media și care evocă abuzuri ale angajatorilor fără scrupule, dar și despre întrebarea cu privire la posibilitatea ca sezonierii să se infecteze cu coronavirus. În acest context, au apărut critici la adresa guvernului liberal pentru că permite românilor să fie ”tratați ca niște sclavi pe plantații”, mai scrie AFP.