marți, octombrie 6, 2026
18.6 C
București

Mungiu-Pippidi numește „un demers civilizator” montarea gardurilor pentru nevaccinați în magazine

Alina Mungiu-Pippidi spune că „trebuie să îi imităm pe cei de la Kaufland, nu să îi boicotăm”, răspunde profesorul în fața nemulțumirii exprimate de unele persoane după ce în magazine au apărut garduri pentru a separa spațiilor unde nu au voie persoanele nevaccinate de restul.

„Acesta e un demers civilizator. Nevaccinații, de altfel mai mulți ca noi, nu sunt disidenții societății noastre și nici niște luptători pentru drepturile omului. Nu au luptat de când sunt ei pentru drepturile altcuiva și acum luptă pentru dreptul lor de a intra la mall fără vaccin – o cauză ignobilă”, afirmă Mungiu-Pippidi.

Mungiu-Pippidi face o distincție între persoanele care nu s-au vaccinat încă împotriva COVID-19.

„Oamenii care nu au acces la vaccin trebuie ajutați, ceilalți, educați, iar recalcitranții, pedepsiți – nu e altă cale”, menționează profesorul.

„Sunt cu totul de partea Kaufland că trebuie să negăm categoric că acest consens laș cu lipsa de civilizație există. Eu nu sunt de acord cu cozile și fac observație oricui la Lidl sau la Mega să respecte semnele de pe jos. Dacă am face toți la fel și nu am consimți că suntem parte a unei turme care se înghesuie că numai asta știe, și nu o națiune de indivizi educați am vedea mai mult progres social în România. Că nu guvernul, de sus în jos poate aduce civilizația, ci doar o masă critică”, mai precizează Alina Mungiu-Pippidi.

În susținerea afirmațiilor sale, ea amintește un studiu nature care estimează câte persoane vor mai muri din cauza pandemiei, studiu care se bazează pe rata de vaccinare și pe alți factori de risc.

„Rata noastră este exact inversul celei europene. Producem boală, oprim valurile numai prin restricții, le relaxăm imediat și o luăm de la capăt. Ianuarie va vedea rezultatele sărbătorilor, cum septembrie și octombrie, cu cei 300-500 de morți pe zi au văzut rezultatele litoralului de astă-vară”, subliniază Alina Mungiu-Pippidi, într-un editorial pe România Curată.

 

Ultimele știri

Vizita lui Călin Georgescu la o mănăstire din Oradea a adus sancțiuni bisericești. Stareța și duhovnicul l-au numit „Președintele Ales”

Stareța și duhovnicul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea au fost sancționați după ce l-au numit pe Călin Georgescu „Președintele Ales”.

Euro atinge un nou record istoric. Moneda europeană a depășit pragul de 5,35 lei

Euro a atins un nou record istoric pe 6 octombrie 2026, cursul BNR ajungând la 5,3527 lei.

Cristian Bușoi lansează un avertisment pentru iarna și primăvăra lui 2027: Trebuie să ne pregătim pentru prețuri foarte mari la electricitate

Cristian Bușoi avertizează că românii trebuie să se pregătească de prețuri foarte mari la electricitate în iarna și primăvara lui 2027.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine