UDMR ar urma să piardă două ministere, cel al Dezvoltării și cel al Mediului, ambele în favoarea PNL. Propunerea lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, pentru a compensa aceste pierderi nu a fost agreată de liderii Uniunii. Ungurii ar fi susținut în cadrul negocierilor că au mandat să iasă de la guvernare dacă rămân fără Ministerul Dezvoltării. Însă, potrivit unor surse politice, primarii maghiari fac presiuni asupra conducerii partidului să rămână la guvernare. Ministerul Dezvoltării ar urma să fie condus chiar de Nicolae Ciucă, președintele PNL, care ar urma să fie și vicepremier în noul cabinet.
Cearta pe ministere în coaliţie
La rotativă, PNL dorește Ministerul Dezvoltării, condus acum de Cseke Attila, și pe cel al Mediului, condus de Tanczos Barna.
La schimb, președintele PSD, care-și dorește ca UDMR să rămână în Guvern, le-a propus liderilor Uniunii să ia Ministerul Fondurilor Europene, condus acum de Marcel Bolos (PNL), și să păstreze Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak.
Liderii UDMR au respins propunerea și au spus că au mandat să iasă de la guvernare dacă rămân fără Ministerul Dezvoltării. Dar șefii UDMR de la centru sunt presați de primarii maghiari să rămână la Palatul Victoria, transmite B1TV.
Protocolul coaliției prevede că Nicolae Ciucă va fi premier până pe 25 mai, el urmând a fi înlocuit cu cineva de la PSD, cel mai probabil Marcel Ciolacu.
De asemenea, ministerele Finanțelor și Transporturilor ar urma să treacă de la PSD la PNL, iar cel al Justiției și Fondurilor Europene de la PNL la PSD. Ciolacu ar vrea la Justiție o persoană din afara partidului, dar încă nu a fost ales un nume.
De asemenea, contrar protocolului, Ministerul Transporturilor, condus acum de Sorin Grindeanu, ar urma să rămână la PSD.
La Finanțe, cel mai vehiculat nume este cel al consilierului prezidențial Cosmin Marinescu.
Ciolacu: „Rotativa se va face fără scandaluri sau crize politice”
Luni, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că rotativa guvernamentală se va face „firesc, fără scandaluri sau crize politice”.
„Este ceva cu totul nou în politica românească, un moment care părea atât de complicat, dar care, în ciuda tuturor scepticilor de serviciu, se va produce firesc, fără scandaluri sau crize politice.
Atât eu, cât şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ne-am propus să abordăm cu maximă responsabilitate acest moment pentru România nu îşi mai permite nici măcar o zi pierdută cu conflicte politice”, afirmase Ciolacu.
Leave a comment