Diplome fără valoare, reprezentând viitorul „României educate”, vor fi împărțite de studenți în cadrul unui protest organizat la Iași. Liga Studenților (LS IAȘI) protestează vineri, în fața sediilor PSD, PNL, dar și la Ministerul Educației, față de „modificările inacceptabile” ce se doresc a fi impuse prin noile Legi ale Edicației. Studenții mai reproșează modul „complet netransparent” în care se fac așa-zisele dezbateri din Parlament pe tema acestor legi. LS IAȘI reclamă faptul că accesul reprezentanților săi la aceste discuții a fost restricționat la solicitarea unor oameni politici și a unor federații studențești.

LS IAȘI acuză faptul că i s-a blocat accesul la dezbaterile guvernamentale, apoi parlamentare, pe tema noilor Legi ale Educației: „Miza acestui blocaj instituțional este să nu permită participarea la dezbateri a vocilor critice la adresa „României Educate”, fiind preferate doar organizațiile docile, apropiate de cercurile de putere ale Administrației Prezidențiale, ale PNL și PSD”.

Ligia Deca, din perioada în care a fost consiliera președintelui Klaus Iohannis, s-a înconjurat de o așa-numită «societate civilă», care este mai degrabă o «societate în civil» – organizații care fac opoziție controlată, care critică cât să nu se spună că nimeni nu a zis nimic și care caută să înlăture de la masa dezbaterilor și a negocierilor orice asociație independentă care ar fi contra «variantei oficiale». PSD, PNL și Ligia Deca se folosesc de aceste metode totalitare de mimare a democrației pentru a împinge în Parlament atât agenda oamenilor politici care doresc instituirea unui control al statului în educație, cât și al organizațiilor cu agendă ideologică care subminează fundamentele învățământului clasic și care doresc slăbirea rolului familiei în educație”, a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Problemele semnalate de Liga Studenților în noile Legi ale Educației

Ministrul Ligia Deca, PNL și PSD acceptă la dezbateri și negocieri doar organizații docile, o așa-zisă „societate civilă”, care de fapt răspunde la apelul structurilor de putere. Recent, o parte din aceste organizații au cerut ministerului eliminarea istoriei, logicii, psihologiei, filosofiei, limbii latine din planurile cadru pentru profilele umaniste la liceu, precum și a fizicii, chimiei, biologiei și geografiei în ultimii doi ani de liceu, generând o contrareacție publică fără precedent din partea societății reale. Accesul la negocieri și dezbateri trebuie făcut liber pentru orice persoană interesată”, mai transmite LS Iași.

Aceasta mai reproșează faptul că studenții nu mai pot sesiza problemele din universități: „Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități. Este eliminată posibilitatea ca persoană interesată, inclusiv studenții, să sesizeze instanțele de judecată și Consiliul Național de Etică și Management Universitar (CNEMU) atunci când o universitate încalcă legea”.

De asemenea, Liga Studenților atrage atenția că noile Legi ale Educației practic scapă plagiatorii: „Diplomele de doctor nu vor mai avea nicio valoare din moment ce acestea vor putea fi obținute prin fraudă academică (plagiat), iar cei care își însușesc lucrări care nu le aparțin vor putea scăpa de sancțiunile și rigorile eticii academice”.

De asemenea, studenții sunt nemulțumiți și de faptul că rectorii vor putea rămâne în funcție cel puțin 10 ani de acum încolo: „Aceștia vor transforma universitățile în „moșii”, creând rețele de putere prin care posturile și funcțiile vor fi date nu pe merit, ci pe afiliere la „clan”. Mai mult, nu există nicio incompatibilitate între funcția de rector și diverse funcții politice care fac, în realitate, imposibilă exercitarea celor două concomitent”.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *