Nelu Tătaru consideră că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus va crește dramatic în următoarele săptămâni și vor fi unele critice. „Vom depăși această perioadă” a spus însă, optimist noul ministru al Sănătății, care tocmai s-a întors joi seara din Suceava, unde s-a înregistrat cel mai mare focar de infecție, unde peste 170 de cadre medicale și pacienți au fost confirmați cu Covid-19.
„Vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi cazuri critice, dar vom depăşi această perioadă” a spus Nelu Tătaru.
„La nivel local trebuie schimbate multe lucruri, trebuie reinițiate anumite proceduri pentru autoritățile locale, pentru cadrele medicale, și trebuie respectate”, a explicat ministrul sănătății, la Digi24.
„Noi ca minister avem două direcții: una urgentă, prevenția și tratarea cazurilor de coronavirus, și a doua – tratarea pacienților care au alte afecțiuni”, a spus el. Ministrul a adăugat că vor fi asigurate testele pentru cei care intră în protocolul de testare și că personalul medical va avea prioritate la testare.
”Vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare și de echipamente sanitare de protecție, precum și acelui număr de teste pe care toți cei conform unor anchete epidemiologice intră într-un protocol de testare. Menționez că personalul medical va avea întâietate în aceste unități la acea testare. Avem grijă de personalul nostru, vor veni săptămâni și mai grele, vor fi și cazuri severe, cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă și vom ieși mai întăriți”, a declarat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru a participat la o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, vineri dimineață, la Ministerul Sănătății.