sâmbătă, iulie 19, 2025
24.4 C
București

Premierul Ciucă anunță plafonarea prețului la energie și la gaze, de la 1 februarie

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum, urmând ca aceste măsuri să se aplice de la 1 februarie. Decizia liderilor coaliției este să nu reducă TVA-ul de 19%, măsură cerută de PSD și anunțată anterior de prim-ministru pentru 1 aprilie.

„Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW.De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic, reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se vor percepe 0,68 bani pe KW.Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe KW”, spune Nicolae Ciucă.

„La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de KW.De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW”, a spus Ciucă, la Parlament.Liderii coaliției de guvernare au decis să nu reducă TVA-ul la 5%, măsură cerută de PSD și anunțată anterior de prim-ministru pentru 1 aprilie, astfel că TVA-ul rămâne la 19%”, spune Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a precizat că s-a decis şi ca toate facturile emise greşit, peste un milion la număr, să fie stornate şi retrimise fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.

Totodată, acesta a explicat că, marţi dimineaţă, va exista şi o discuţie cu furnizorii şi cu distribuitării şi, în funcţie de această întâlnire, vor fi stabilite şi celelalte elemente de detaliu tehnic care vor fi cuprinse în Ordonanţa Guvernului.

Actul normativ va fi promovat cel mai târziu săptămâna viitoare.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Felix Baumgartner s-ar fi prăbușit în urma unui stop cardiac. Cum a aflat Mihaela Rădulescu despre moartea iubitului său

Potrivit presei italiene, cascadorul Felix Baumgartner se simțea rău înainte...

Cât costă un zbor prezidențial în mandatul lui Nicușor Dan față de mandatele lui Klaus Iohannis

Fostul președinte al României Klaus Iohannis nu apela la...

Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte

Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine