Nicușor Dan a fost nominalizat candidat PNL dar nu exclude susținerea USR-Plus. Cum explică varianta candidatului unic al dreptei
Nicușor Dan a fost nominalizat candidat PNL dar nu exclude susținerea USR-Plus. Cum explică varianta candidatului unic al dreptei

Nicușor Dan a fost nominalizat drept candidat al PNL pentru Primăria Capitalei și consideră că nu este imposibilă și susținerea USR-Plus. Negocierile cu aceste formațiuni stagnaseră când Nicușor Dan a primit încrederea liberalilor, dar chiar și așa, nu este exclusă o posibilă alianță PNL-USR-PLUS la nivelul Bucureştiului.

„Este o susţinere pe care eu o cer de un an de zile. Când am intrat în această campanie, am spus că eu sunt un candidat independent, am o şansă. Am spus că publicul din Bucureşti aşteaptă o alternativă, şi pentru că avem un candidat care stă destul de bine în sondaje, deşi prestaţia sa administrativă nu este deloc la înălţimea acestor sondaje. Este nevoie de un candidat unic. Am avantajul de a fi independent şi această calitate de a fi independent permite susţinerea mea din partea mai multor partide. Faptul că PNL a decis astăzi să mă susţină este un gest care îi onorează, e un gest de mare responsabilitate şi care permite realizarea acestui deziderat al publicului de opoziţie din Bucureşti”, a declarat Nicuşor Dan la sediul central al PNL, undea participat la o şedinţă a filialei Bucureşti.

Nicușor Dan a mai spus că susţine „fără îndoială” o alianţă electorală PNL-USR-PLUS, inclusiv pentru candidaţi la sectoare.

„Eu cred că această variantă nu este exclusă, dar acesta este atributul partidelor care formează opoziţia actuală din Bucureşti. (…) Cred că este foarte important ca partidele de opoziţie care vor da majoritatea în Consiliul General să agreeze asupra unui program de măsuri pe care să-l implementăm, pe care să începem să lucrăm de acum ca să fim gata în momentul în care vom ajunge acolo”, a afirmat Dan.

Nicuşor Dan a spus că a discutat şi cu PMP, dar că pentru moment există „o simpatie”, nu „o declaraţie oficială de susţinere”.

„Există o disponibilitate la un dialog pentru reunirea forţelor de opoziţie în Bucureşti”, a spus el.

Cât despre susținerea USR-Plus, el a spus că a avut o discuție cu Vlad Voiculescu şi că acesta urmează să ia o decizie.

„Decizia aparţine partidului care îl susţine şi nu domniei sale personal”, a afirmat Nicuşor Dan- refreindu-se la posibilitatea ca Vlad Voiculescu să candideze separat.

Întrebat dacă există posibilitatea unui tandem primar-viceprimar cu Voiculescu, Nicușor Dan a răspuns: „Este o persoană cu calităţi şi aş fi bucuros să fie viceprimarul Capitalei”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că îl susţine pe Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei. El a arătat că în zilele următoare va prezenta această propunere în PNL Bucureşti, în Biroul Executiv şi în Biroul Politic Naţional al partidului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *