marți, martie 10, 2026
10.1 C
București

Noi modificări la legea păcănelelor | Pedepse pentru primarii care mint

Legea care prevede că sălile de jocuri de noroc nu pot funcționa în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori va fi modificată în Parlament. Noile reguli îi vizează și pe primari.

PSD a depus la Camera Deputaților un amendament pentru legea deja intrată în vigoare, prin care primarii care eliberează administratorilor sălilor de jocuri de noroc adeverinţe false prin care susţin că localitatea are mai mult de 15.000 de locuitori, pentru ca acestea din urmă să poată funcţiona să fie pedepsiţi cu închisoarea.

Aceeaşi pedeapsă ar urma să primească şi patronii care acceptă să funcţioneze pe baza acestor adeverinţe false.

”Modificările pe care le vom face fac referire la eliberarea acestei adeverinţe, incriminează ca fiind faptă penală eliberarea adeverinţei de peste 15.000 de locuitori, acolo unde nu sunt 15.000 de locuitori şi incriminează ca fiind faptă penală desfăşurarea activităţii fără această adeverinţă”, a declarat președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, notează Hotnews.ro.

Mai mult decât atât, o altă modificare presupune și reglementarea clară a ceea ce înseamnă unitate administrativ-teritorială, asta după ce unii primari au interpretat unitatea administrativ-teritorială ca fiind județul, județele având toate peste 15.000 de locuitori.

În stabilirea numărului de locuitori va fi luat în calcul ultimul recensământ, din 2021.

”Practic, după ce această lege va intra în vigoare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile de sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”, a declarat Simonis.

Alfred Simonis a mai menționat că în cazul în care va avea loc o faptă penală ”poliţia poate veni să cerceteze”.

Deputaţii vor da astăzi votul final.

Ultimele știri

Trump „se gândește” să preia controlul asupra Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu „sfârșitul”

Președintele american Donald Trump a afirmat că SUA ar...

Trump l-a sunat pe Putin și au vorbit o oră despre războaiele din Iran și Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald...

CSM critică lipsa personalului în justiție. Apel către Guvern pentru infrastructură mai bună

Consiliul Superior al Magistraturii a lansat un apel către...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine