marți, septembrie 16, 2025
18.9 C
București

Crește constant numărul pacienților cu coronavirus. S-a ajuns la 2.343 pe zi, iar profesorul Rafila a găsit o soluție pentru supraaglomerarea spitalelor

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus crește de la o zi la alta, iar vineri a fost stabilit un nou record, de 2.343 de persoane în 24 de ore. Nu sunt cifre neașteptate pentru medicul Alexandru Rafila, care explică evoluția epidemiologică intrată pe un tren crescător.

Numărul cazurilor de infectare, în creștere. „Este a treia zi consecutivă cu peste 2.000 de cazuri, ceea ce are efect asupra celor din terapie intensivă. Să vedem până unde merge această creștere.

O să vedem dacă ne apropiem de o zonă de platou și acolo sperăm la o stabilizare sau dacă această creștere continuă, cred că ar trebui puse în discuție strategii adaptate pe mai multe scenarii, pentru trend crescător, pentru stabilizare să vedem ce facem pentru fiecare în parte, mai ales că există limite ale sistemului medical.

 Situația este foarte serioasă și trebuie tratată ca atare”, a spus profesorul Alexandru Rafila, la Digi24.

O regândire rapidă a capacității de acordare a asistenței medicale înseamnă, pentru profesorul Rafila, și că, mai devreme sau mai târziu, toate spitalele ar trebui să trateze atât pacienții cu COVID, cât și cei cu alte boli.

„Cu siguranță este nevoie de o regândire rapidă a capacității de acordare a asistenței medicale, pentru că vedem ce se întâmplă și trebuie corelată necesitatea asigurării spitalizării și tratamentului pacienților cu COVID cu celelalte patologii, adică eu cred că, mai devreme sau mai târziu, și alte spitale care nu au fost spitale COVID trebuie să poată trata ambele categorii de pacienți”, a explicat el.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Când va adera România la OCDE. Anunțul făcut de Nicușor Dan

„Pentru România, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic”,...

Oficial, rata șomajului e sub 6%. Care este însă, cu adevărat, cifra reală

România înregistrează oficial o rată a șomajului de doar...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine