Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum

Unii dintre magistrații Curții de Apel București (CAB) au fost vizați într-un scenariu pus la cale de un avocat din Ialomița, George Bala, și de alte două persoane care promiteau că ar putea influența o sentință într-un dosar de tentivă de omor. Un tânăr de 17 ani se afla în arest preventiv, iar tatăl acestuia a intrat în contact atât cu avocatul din baroul Ialomița, cât și cu un polițist pensionat și cu un apropiat său. Potrivit planurilor, tânărul urma să scape de arestul preventiv – în urma trafic de influență promis – plus mita de 26.000 euro – și să fie plasat în arest la domiciliu.

Cercetările demarate de Direcția Națională Anticorupție au fost efectuate și prin interceptări spectaculoase, iar cei care se lăudat că au „trecere” la magistrați CAB se află, acum, în arest preventiv.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, detalii punctuale din acest dosar întocmit de procurorii anticorupție și depus pe masa magistraților. Tatăl tânărului arestat preventiv a fost, de altfel, martor-colaborator al DNA.

Cercetările demarate de Direcția Națională Anticorupție au fost efectuate și prin interceptări spectaculoase, iar cei care se lăudat că au „trecere” la magistrați CAB se află, acum, în arest preventiv.

„Să vorbim şi cu partea vătămată neapărat, că e bine să-şi re… să nu aibă nicio pretenţie”

Numele de „scenă” al polițistului Panait Liță era „Sorin”, iar un prieten de-al său – Ionel Romeo Piteșteanu – a depus toate eforturile pentru a-l convinge pe tatăl tânărului arestat preventiv să se simtă ca și „rezolvat” și să fie sigur că unii magistrați de la CAB puteau fi „convinși” să dea o sentință favorabilă fiului său.

În timpul unei dintre întâlnirile care au avut loc pentru a stabili toate detaliile planului, Ionel Romeo Piteșteanu intervine în discuție și încearcă să îi creeze bărbatului interesat să cumpere influență „o stare de confort și siguranță” – precizează procurorii anticorupție – cu privire la relațiile și cunoștințele pe care le avea „Sorin”, dar și în ceea ce privește rezultatele pozitive ale demersurilor ce urmau a fi întreprinse. Mai mult, în discuție este vehiculat și numele lui Liviu Dragnea.

„Vrei să-ţi spun ceva? Frate, treburile aici, în Turnu ăsta, îl… (expresie obscenă)… El (n.red. – „Sorin”) e pe toată zona… cu Dragnea, cu toţi. Aici e…”, spune Ionel Romeo Piteșteanu.

„Te p…i pe ei de bani! Dar e vorba de o viață…”

În acest moment, „Sorin” anticipează rezultatul procesului penal și le transmite celor prezenți la masă că ar trebui să se ia legătura și cu „partea vătămată” în cauză.

„Eu ţi-am zis ce pot să-ţi fac. Mai departe, e cam greu să nu-i dea cu condamnare. (…) Măcar… ar fi bine… aia zic. Să vedem care e treaba, să vedem încadrarea şi să vedem dacă trebuie să vorbim şi cu partea vătămată neapărat, că e bine să-şi re… să nu aibă nicio pretenţie, că s-au înţeles, cutare, cutare… Ai înţeles? Cade şi aia. …(…) Deci, cu condamnare îi dă ceva, da’ să… măcar să-i dea subţire. Ai înţeles? Sau… nu știu… (…) Aia zic. Înţelegi? Altceva n-am ce să zic. Dar, haide să vedem şi cu ce scrie acolo negru pe alb. (neinteligibil) Că, ia ascultă-mă! Te p…i pe ei de bani! Te p…i pe ei de bani! Iau de la tine 10, 15 mii, 20 de mii, 30, 50, 100. Ce … (expresie obscenă)… Dar e vorba de o viaţă, să-i distrugă un copil, care a greşit, de…(…)…”, se lansează „Sorin” în aprecieri.

„Eu am venit că am auzit că ești puternic și că ai blat…”

În același timp, tatăl celui condamnat – susținut de Ionel Romeo Piteșteanu – pare a fi destul de nemulțumit de motivele invocate și expuse de Panait Lița „Sorin” și își exprimă, din nou, dezamăgirea față de răspunsurile date de acesta.

„Eu am venit că am auzit că ești puternic și că ai blat… (…) Că ai cu judecători…(…)…Că ai cu grefieri, că ai cu procurori, cu cine ai …(…) Și că ești puternic. Bun! Eu n-am venit pentru avocat, domnul Sorin. Ca să mă înțelegi matale. (…) Așa! Matale mi-ai spus așa. Reiau. «Bă, …, eu vin cu 3, 5, 4 variante, da? (…) Ți-o alegi pe…». Eu am zis c-o aleg pe cea mai simplă. Matale mi-a zis: «Bă, e cea mai ieftină!» (…) Eu am zis așa: «Bă, cea mai bună!» «Cea mai bună înseamnă cea mai scumpă!» (…) Dacă crezi că poți s-o duci la cap, du-o la cap…spune-mi cât mă costă, eu ți-am dat banii și te-am pupat. Nu mă interesează”, spune martorul-colabotor al DNA.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *