marți, octombrie 6, 2026
12.8 C
București

De ce începe secvențierea virusului în secțiile de terapie intensivă. Alexandru Rafila explică proporția deceselor

O secvențiere a virusului se va face săptămâna viitoare în secțiile de terapie intensivă. Ministrul Sănătății caută să obțină o statistică a infectărilor cu varianta Omicron și varianta Delta a coronavirusului, pentru că există bănuiala epidemiologilor că multe dintre cazurile grave care ajung în terapia intensivă sunt generate de varianta Delta a SARS-COV-2.

Mergând pe opinia generală a specialiștilor, Rafila a mai spus că în valul Omicron COVID sunt de 10 ori mai puține decese față de valul Delta. „Acum e o altă tulpină virală (Omicron), care are o altă caracteristică (față de Delta) – se transmite mult mai ușor, inclusiv la persoanele vaccinate. Sunt țări, precum Portugalia, unde avem 91% populație vaccinată și au mai multe cazuri decât noi la o populație la jumătate.

Trebuie să remarcăm că la noi procentul de internări în spital și de oameni la ATI e semnificativ mai mare decât la ei. Asta justifică vaccinarea.

Cam de 8 ori mai frecvent apar cazurile grave și decese la persoanele nevaccinate în comparație cu cele vaccinate. Evident, măcar cei vârstnici și vulnerabili ar trebui să ia în considerare acest aspect.

Decesele nu se mai compară cu cele din valul precedent, sunt de zece ori mai puține decese. Vedeți că suntem la o medie de 50 – 60, atunci treceam de 500 de decese în vârful valului pandemic, la 18.000 de cazuri. Acum suntem la 30.000 de cazuri, dar proporția de decese e mult mai mică”, a declarat Rafila duminică seara, într-o emisiune B1TV.

În aceste condiții, ministrul sănătății are nevoie de informații clare despre variantele COVID aflate în circulație în România.

„Săptămâna viitoare vom face pentru pacienții de la ATI o secvențiere extinsă să vedem dacă pacienții de la ATI sunt infectați cu Delta sau Omicron. Din ce știm noi din secvențieri, la noi continuă să circule Delta. Opinia noastră e că o bună parte din cazurile grave sunt produse de Delta”, a explicat Alexandru Rafila.

Rafila a mai spus că, probabil, 80% din cazurile de COVID în România sunt produse de varianta Omicron, dar din cele 20% Delta, multe devin cazuri grave.

Ultimele știri

Traian Băsescu propune soluția pentru criza politică. Vrea un premier independent, cu partidele în guvern

Traian Băsescu spune că singura soluție din criza politică actuală este un premier independent, cu partidele în guvern.

Florin Cîțu acuză BNR că „acomodează” inflația. Fostul premier spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro

Florin Cîțu acuză BNR că acomodează inflația prin inacțiune și spune că leul ar fi putut fi sub 3 lei pe euro.

Cine ar putea fi următorul premier? Gheorghe Piperea lansează un nume surpriză înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Este destul de sigură în mediile politice...

Gheorghe Piperea lansează scenariul desemnării lui Marius Bostan ca premier, înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine