Opinia lui Varujan Vosganian despre măsurile luate în școli. Vicepreședintele ALDE ironizează un text publicat de Institutul Național de Sănătate Publică ce include măsurile pentru redeschiderea unităților educaționale.

„Ni se spune întruna să urmăm recomandările specialiștilor. Dar dacă specialiștii pe care trebuie să-i urmăm sunt precum cei de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), putem liniștiți să mergem direct la balamuc. Am în față un document redactat de INSP. Se numește „Recomandări pentru măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru reluarea activităților, în unitățile pentru educarea și instruirea copiilor și tinerilor, clasele 0-XIII, în contextual epidemiologic al COVID 19. Este un amestec de absurd și hilar. Elevii sunt supuși unui sistem draconic de reeducare. Iar din cursurile lor nu mai rămâne nimic altceva decât o instrucție cazonă, draconică ce risipește orice brumă de copilărie și plăcere de a învăța.”„, declară Vosganian pe pagina sa de Facebook.

Prevederile INSP

Vicepreședintele ALDE prezintă câteva din măsurile găsite de institut. „Clasele se vor împărți în două, cu 10-15 elevi. Jumătate dintre copii vor veni la școală, jumătate vor participa la cursuri on-line (?). Vor fi doar patru ore pe zi, fiecare oră va fi de jumătate de oră (?). După fiecare oră de jumătate de oră, vor urma douăzeci de minute de spălat pe mâini. Fiecărui elev i se vor aloca 4 mp de spațiu. Dacă socotim și catedra profesorului, clasele ar trebui să aibă între 50 și 70 de metri pătrați (?!?). Elevii nu vor putea activa în laboratoare, nu vor avea cluburi școlare și nu vor putea participa la joacă în grupuri mai mari de 3, obligatoriu din aceeași clasă. Nu se vor putea atinge, nici măcar nu vor putea sta aproape unul de celălalt. Elevii până la clasa a VIII-a vor fi supravegheați pe timpul pauzelor. Fiecare va avea locul lui în bancă pe care nu-l va putea schimba pe toată durata cursurilor. Elevii nu trebuie să se întâlnească cu elevii de alte clase și de la alt etaj.”, spune Varujan Vosganian.

Acesta amintește de programul „Vacanța mare”, propus de Streinu Cercel, ce făcea referire tot la măsurile luate în școli. „Alături de documentul „Vacanța mare” al Institutului Național de Boli Infecțioase”, „Recomandările” Institutului Național de Sănătate Publică vor face parte, într-o bună zi, dintr-un Almanah urmuzian al umorului negru. Numai că nouă, care trăim vremurile astea, nu prea ne vine să râdem.”, încheie el.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *