Ordonanța tăierilor va fi discutată vineri în ședință de guvern, a afirmat premierul Nicolae Ciucă. Cele mai importante prevederi sunt reducerea cu 10% a cheltuielile de bunuri și servicii, vor mai rămâne în funcții doar jumătate din consilieri și se suspendă angajările la stat.

Fondurile alocate pentru bunuri şi servicii vor fi reduse cu 10%, se diminuează posturile de consilieri cu 50%, se suspendă angajările în instituţiile statului, mai puţin în educaţie şi sănătate, şi se introduce regula de maxim două mandate pentru cei din CA-uri, a enumerat Ciucă principalele prevederi din ordonanța cu reducerile de cheltuieli la stat.

Premierul a spus despre proiectul de ordonanţă de urgenţă privind gestionarea şi controlul cheltuielilor publice că nu este analizat în ședința de guvern de miercuri, tocmai pentru ca proiectul să ajungă la societatea civilă.

Am considerat că este oportun să asigurăm timpul necesar pentru transparenţa publică, pentru dezbatere şi în final să avem toate elementele care să ne asigure că vom lua o decizie foarte bună”, a spus Nicolae Ciucă, miercuri, potrivit PsNews.

Prim-ministru a mai arătat că ordonanța reducerilor de cheltuieli nu face altceva decât chibzuirea și menținerea sub control a cheltuielilor publice.

Discutăm de măsuri care vizează bunurile şi serviciile, asigurând totodată derularea investiţilor, fără a afecta bugetul alocat în acest sens”, a afirmat premierul, adăugând că membrii Guvernului au considerat că este oportun să introducă o decizie privind eliminarea intermediarilor de la fermier până la cumpărător, în cazul produselor agro-alimentare.

Considerăm că, cu cât lanţul de intermediari e mai mic, cu atât sprijinim producătorul şi asigurăm un preţ echitabil pentru consumator”, a arătat el.

Astfel, proiectul de ordonanță a tăierilor prevede că fondurile alocate pentru bunuri şi servicii vor fi reduse cu 10%, a mai spus premierul, fiind vorba de cheltuieli cu autoturisme, mobilier, aparatură birotică şi de măsuri care vizează diminuarea cu 50% a posturilor de consilieri în rândul aparatului demnitarilor publici şi limitarea la maxim două mandate pentru cei din consilii de administrație.

Vor fi de asemenea suspendate pentru acest an angajările în instituţiile şi autorităţile publice, excepţie fac domeniile sănătate şi educaţie, pe care le considerăm pilon de bază pentru dezvoltarea societăţii noastre, şi de asemenea vom asigura atenţia cuvenită ca activitatea în aceste sectoare să se desfăşoare cât se poate de normal”, a spus el.

Premierul a menţionat că nu va fi afectat bugetul pentru investiţii.

În forma pe care am prezentat-o, proiectul de OUG se menţine în transparenţă publică, urmând ca în şedinţa de Guvern de vineri să intre în dezbatere şi să fie aprobată”, a arătat Ciucă.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *