Pacienți infectați cu coronavirus au rămas cu sechele grave după boală. Însă este un procent destul de mic, în special pacienții internați cu complicații pulmonare grave, în secțiile de terapie intensivă, a explicat medicul Adrian Marinescu.
Sunt pacienți care au plecat acasă chiar cu un aparat de oxigen care să-i ajute să respire, a spus medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
„E un procent destul de mic. Ce care au avut forme severe, în general cei care au fost la terapie intensivă, și care au avut niște complicații pulmonare importante au rămas cu sechele. E foarte greu de spus dacă rămân permanent sau nu, pentru că ei nu au fost urmăriți o perioadă suficient de lungă că să realizăm lucrul acesta. Sunt pacienți care au plecat cu necesar de oxigen și au avut nevoie de aparat acasă, au plecat într-o stare bună, dar nu aveau lucrurile în normalitate la nivelul funcției pulmonare.
Se știe că în formele severe de infecție cu SARS-COV-2 există riscul acestor sechele care pot să rămână o perioadă lungă de timp” a declarat medicul Adrian Marinescu la PsNews, vorbind despre pacienți infectați cu coronavirus.
Până luni, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, și față de ziua precedentă au fost înregistrate 269 noi cazuri de îmbolnăvire.