Vin pensiile majorate cu 14% pe septembrie. Mesajul Violetei Alexandru către pensionari

Pensiile majorate din luna septembrie încep să fie distribuite pensionarilor de Poșta Română, a anunțat ministrul muncii, Violeta Alexandru.

Taloanele de pensie au fost trimise Poștei cu trei zile mai devreme față de termenul limită, astfel că oamenii își vor primi pensiile la timp, a anunțat Violeta Alexandru. Guvernul a mărit pensiile cu 14% începând cu luna a noua a anului, în condițiile în care actul normativ promovat de PSD acum un an prevedea o majorare de 40%. Aceasta este însă imposibil de realizat în condițiile stărilor de urgență și de alertă în care se află acum România, au spus politicienii liberali.

„Gata suntem! S-a finalizat expediţia pachetelor cu taloanele de pensii pentru septembrie şi cu documentaţiile de plată aferente. Pentru toată ţara (provincie + sectoare Bucureşti). Mai devreme cu 3 zile faţă de termenul limită la care, conform convenţiei, se trimit la Poşta Română pentru distribuţie”, a scris Violeta Alexandru, pe pagina ei de Facebook.

„Pensiile mărite (România este singura ţară care face acest lucru în perioada de criză) ajung la timp!”, este concluzia Violetei Alexandru.

Potrivit rectificării bugetare, publicate pe 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se majorează cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei.

Pensiile majorate sunt plătite în septembrie. Violeta Alexandru a cerut poștașilor să nu le mai spună pensionarilor că pensiile vor ajunge cu întârziere.

„Îi rog pe poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp să rămână angajaţi serioşi. Am cunoscut mulţi angajaţi serioşi în Poştă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obişnuiţi să nu aibă încredere le spun că #sepoate face treabă şi în administraţie sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi – nu din când în când – şi cu un autentic spirit de echipă”, i-a atenționat ministrul muncii.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Reacția lui Sorin Grindeanu după ce George Simion a spus că ar intra la guvernare cu PSD

Întrebat dacă PSD ar putea forma un Guvern cu...

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine