Ultimele știri

Actualitate

Anchete

luni, iunie 16, 2025
27.3 C
București

Peskov: ”Există forțe care susțin, mai degrabă, absorbția Moldovei de către România” / ”Kremlinul nu deține informații detaliate cu privire la planurile României pentru Moldova”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a susținut o nouă conferință de presă, iar tensiunea regională indusă de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă a fost, din nou, subiectul principal.

Ministerul de Externe al Rusiei a publicat un raport în care a acuzat Republica Moldova că încalcă drepturile cetățenilor ruși și ai vorbitorilor de limbă rusă din țară, iar Dmitri Peskov a făcut referire și la eventuale ”planuri” pe care România le-ar avea în legătură cu Moldova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, există ”forțe” în Republica Moldova care ar dori ca țara să fie ”absorbită” de România.

”Pe de altă parte, într-adevăr, știm foarte bine că există anumite forțe în Moldova care susțin nu unificarea, ci mai degrabă absorbția Moldovei de către România. Într-adevăr există astfel de forțe în Moldova, suntem conștienți de acest lucru”, a menționat Dmitri Peskov.

Pe de altă parte, Dmitri Peskov a recunoscut că la Kremlin nu există informații detaliate despre astfel de planuri – atât în ceea ce privește Republica Moldova, cât și România.

Igor Dodon: ”Este în lucru o anexare militară și politică a Moldovei de către România”

Întrebat dacă o astfel de ”absorbție” ar pune în pericol ”forțele rusești de menținere a păcii” din Transnistria, Peskov a răspuns că nu are loc nicio ”anexare” în prezent și că, în consecință, consideră întrebarea drept ”retorică”.

”Nu, nu aș spune că avem informații detaliate în acest sens. ”Până în prezent nu are loc nicio anexare, deci această întrebare este mai degrabă retorică”, a spus oficialul de la Kremlin – citat de TASS -, răspunzând la o întrebare despre planurile de aderare a Moldovei în România, ipoteză vehiculată de fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon.

Acesta din urmă a a afirmat că ”este în lucru o anexare militară și politică a Moldovei de către România”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Primarul Buzăului nu crede că PSD intră la guvernare. „Cum te așezi pe un arici? Tunzi ariciul sau te foloseşti de fundul altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre...

Anunțul lui Radu Oprea despre intrarea la guvernare a PSD

Fostul ministru al Economiei, Radu Oprea, a declarat că...

Trump blochează planul israelian de asasinare a lui Khamenei. Reacția lui Netanyahu

Președintele Donald Trump a blocat recent un plan israelian...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine