Peste jumătate dintre români nu plătesc asigurări medicale de sănătate pentru că sunt exceptați de la această obligație, prin diferite legi. Concret, dim 17 milioane de persoane asigurate, peste 10 milioane beneficiază, dar nu plătesc, arată datele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Printre aceștia se află deținuți, preoți sau muncitori în construcții.
Din punct de vedere statistic asta înseamnă că fiecare om care munceşte în România plăteşte, în medie, asigurări de sănătate atât pentru el, cât şi pentru alte două persoane care nu plătesc nimic. Dezechilibrul este atât de mare încât viitorul sistemului de sănătate este incert, arată Digi24.
„Trebuie să regândim cumva sistemul de sănătate. Probabil trebuie regândite toate acele categorii exceptate de la plata contribuţiei, poate că nu chiar toate ar trebui să beneficieze de această excepţie, astfel încât fondul să facă faţă nevoilor de sănătate care sunt în creştere. Serviciile medicale din România acordate prin sistemul asigurărilor de sănătate sunt plătite din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Fondul este gestionat de CNAS şi este constituit din contribuţiile românilor la sănătate. În România plătesc foarte puţini însă”, a declarat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS.
Peste jumătate dintre români nu plătesc. Cei care plătesc sunt salariaţii, peste 5,3 milioane. Numărul celor care nu plătesc, dar au asigurări, a fluctuat de-a lungul anilor, în funcţie de deciziile politice.
În prezent sunt scutite de la plata asigurării de sănătate, dar beneficiază de ea peste 10,7 milioane de persoane. Jumătate sunt exceptate de la plată conform legii 95/2006, iar cealaltă jumătate în baza măsurilor fiscale luate între 2017 şi 2019. Printre aceste categorii sociale, toţi pensionarii şi salariaţii din construcţii. În plus, 4 milioane de români sunt neasiguraţi.
Categoriile de asiguraţi CNAS în 2019:
Asiguraţi exceptaţi de la plata contribuţiei peste 10.700.000
Exceptaţi de la plata asigurărilor conform legii 95/2006 – 5.606.479:
Copii, elevi, studenţi sub 26 de ani – 4.519.146
Co-asiguraţi – 660.605
Persecutaţi politic, deportaţi, veterani, revoluţionari – 206.789
Persoane cu handicap – 145.448
Persoane incluse în programe naţionale curative, fără venituri – 46.737
Femei însărcinate, lăuze fără venituri – 27.754
Exceptaţi de la plata CASS în urma măsurilor fiscale 2017-2019 – 5.156.284
Persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului – 157.224
Şomeri beneficiari de indemnizaţie – 51.586