Petre Daea nu se ocupă cu adevărat de problemele fermierilor, susține Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare cum ar fi salvarea producătorilor de lapte. În schimb, „domnul Daea a făcut toată vara atletism prin porumb să ne spună că e secetă”, a punctat liberalul.
Adrian Cozma, a răspuns criticilor venite din partea social-democratului Victor Negrescu la adresa miniștrilor liberali, într-un interviu acordat PsNews. El a precizat că și el are, la rândul său, nemulțumiri legate de miniștrii PSD, cu bătaie directă la Daea.
„Dacă PSD cere evaluarea miniștrilor PNL, eu cer evaluarea miniștrilor PSD. Săptămâna trecută i-am solicitat ministrului Agriculturii să ia măsuri urgente față de criza cu care se confruntă sectorul zootehnic din România. Dacă nu facem ceva în următoarele săptămâni sau chiar zile, vom avea o criză care nu s-a mai întâlnit în rândul producătorilor de lapte.
Astăzi, cea mai mare subvenție pe care o poate încasa un fermier producător de lapte este 250, maxim 300 de euro dacă îndeplinește anumite criterii. În Ungaria sau Polonia, același fermier primește 700-800 de euro subvenție de la stat.
În vară a fost secetă, cea mai dură secetă din ultimii 7 ani. Fermierii nu au primit niciun leu despăgubire. Așa cum am avertizat, dacă fermierii nu vor primi subvenție 1 leu pe litrul de lapte va fi dezastru. În Satu Mare s-au închis două ferme mari de producție de lapte și nu s-a deschis niciuna nouă.
Este o măsură pe care ministrul Agriculturii trebuie s-o discute urgent cu comisarul european pe Agricultură. Domnul Daea a făcut toată vara atletism prin porumb să ne spună că e secetă. De parcă noi nu știam că e secetă. Ministrul trebuie să găsească soluții”, a spus Adrian Cozma.
Liberalul a acuzat, de asemenea, „dublul limbaj” pe care îl folosește PSD atunci când se referă la activitatea miniștrilor din cele două partide aflate la guvernare.
„PSD am văzut că spunea, pe anumite surse, că nu ne lasă Comisia Europeană să dăm subvenții. Limbaj dublu, fals! Adică ne spuneți ca Virgil Popescu să meargă la Comisia Europeană și să impună plafonarea prețului la energie, domnul Marius Budăi ne spune că merge la Bruxelles să renegocieze acele jaloane din PNRR privind pensiile și, în același timp, când vine vorba că trebuie să meargă ministrul Agriculturii să rezolve o problemă de interes național în sectorul agricol ne spune <<păi nu se poate, nu ne lasă Bruxelles-ul>>. E un limbaj dublu folosit de PSD.
Noi, în ultimul an, am importat 110.000 de tone de lapte brut din Polonia și Ungaria. În ultimele două luni, a crescut importul de lapte cu 13%, în condițiile în care suntem o țară cu un potențial agricol nemaiîntâlnit.
Domnul Daea trebuie să ia măsuri sau PSD să propună pe altcineva. Cred că domnul Daea ar trebui schimbat, pentru că răbdarea fermierilor a ajuns la capăt”, a mai spus Cozma.