marți, octombrie 13, 2026
14.4 C
București

Piedone îl acuză pe Arafat că a întors salvările din drum spre Colectiv

Primarul Sectorului 5 a declarat, la Realitatea Plus, că Raed Arafat a refuzat ca ambulanțe particulare să care răniții de la Colectiv, pe motiv că ar fi dăunat imaginii SMURD.

„Am fost printre primii implicați la incendiul de la Colectiv, iar după primele 13 minute de la alarmă am ajuns la fața locului. Eu mi-am dat demisia de la Primăria Sectorului 4 în semn de respect pentru victime.

Justiția a făcut dreptate, până la urmă, dar atunci eram un țap ispășitor, ce trebuie prezentat drept trofeu opiniei publice.

Le-am spus și judecătorilor la proces, că Arafat a întors acele salvări din drum.

Sediul celor de la BGS era aproape de Colectiv, ei au venit primii, iar apoi cei de la Crucea Alb Galbenă. Însă Arafat a declarat, de față cu noi, că nu vrea salvări particulare pentru că-i strică imaginea. Noi căram răniții cu mașinile oamenilor de pe stradă, iar Arafat a spus că nu vrea salvări de la BGS și Crucea Alb Galbenă pentru că strică imaginea SMURD și IGSU”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

„Sunt cel care pot spune, cu mâna pe inimă, că am fost primul care a numărat arșii și i-am spus lui Arafat că sunt 45 de morți, acoperiți cu folie puși pe niște europaleți.

Iar el mi-a spus că să declarăm că au murit doar 7, ca să nu speriem lumea”, a mai spus Piedone.

Ultimele știri

Alina Gorghiu avertizează PNL în privința anticipatelor. „Vom ieși probabil mai rău ca în 2024”

Alina Gorghiu avertizează că PNL ar putea obține un rezultat mai slab decât în 2024 dacă ar avea loc alegeri anticipate.

Senatul cere explicații despre limitarea dreptului de veto al României în UE. Oana Țoiu, încolțită

Senatul a adoptat o declarație AUR prin care cere Guvernului să clarifice dacă Oana Țoiu a avut mandat pentru limitarea vetoului României în UE.

Rusia ar putea testa NATO cu doar cinci drone, avertizează Dmitro Kuleba. Fostul ministru ucrainean spune că Putin „vă va atrage în război”

Dmitro Kuleba avertizează că Rusia ar putea testa NATO cu doar cinci drone și spune că Putin „vă va trage în război”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine