Prețul plafonat la energie va mai fi păstrat încă un an, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, mai exact până în martie 2025. După această dată, în funcție de evoluția pieței, poate continua această schemă sau se pot ajusta anumite plafoane pentru a se îndrepta sprijinul în mod mai specific către românii cu adevărat vulnerabili.
Burduja a explicat că toate aceste opțiuni sunt luate în considerare și că, toate instituțiile implicate vor găsi o soluție.
„După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat. Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după. Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă, pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători, pentru întreg lanţul din piaţa energiei”, a explicat Sebastian Burduja, joi, potrivit PsNews.
Ministrul a adăugat că, pentru fiecare consumator, există libertatea de a alege un furnizor sau altul pentru gaze naturale și energie electrică. Sebastian Burduja a subliniat că România a reușit să ofere românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană și a afirmat că voința guvernului este de a păstra stabilitatea pentru clientul final, în ciuda evoluției imprevizibile a pieței.
„Avem o lege care plafonează preţurile la gaze naturale şi energie electrică, care a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei, o factură absolut rezonabilă. Statul român a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei, cu război în Ucraina şi, mai nou, cu un conflict în Orientul Mijlociu. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final. Până în martie 2025, nu dorim să intervenim pe această scheme de compensare/plafonare”, a mai spus ministrul Energiei.
Referindu-se la prețurile foarte mari ale unor furnizori expuse recent în media, Burduja a menționat, de asemenea, că mulți furnizori de energie practică prețuri sub plafonul stabilit de guvern și că, dacă consumatorii nu sunt mulțumiți, își pot schimba contractele cu ușurință. În acest sens, a îndemnat consumatorii să utilizeze site-ul ANRE pentru a compara prețurile la energie electrică și gaze naturale.