Armată fără ostași. Militarii pleacă din armată în pas vioi, iar 57% din ieșirile din sistem au fost pensionări anticipate

Militarii părăsesc armata în ritm alert, fie prin pensionările la 45 de ani, fie prin demisii, iar situația din Ministerul Apărării este una îngrijorătoare. Începând din 2022, aproape 13.000 de persoane au părăsit ministerul, iar acest lucru a creat un deficit semnificativ de personal.

Numai în 2022, aproximativ 6.600 de persoane au părăsit structura de forțe a Armatei României, în timp ce alte 1.700 de persoane, în principal militari, au plecat doar în primele trei luni ale anului 2023, a afirmat șeful Statului major general, generalul Gheorghiță Vlad. Aceste plecări au fost atribuite, în principal, temerii legate de posibila înăsprire a cadrului legislativ referitor la pensionare și nivelului scăzut de salarizare a militarilor.

„În anul 2022, numărul ieșirilor din structura de forțe a Armatei României a fost de aproximativ 6.600 de persoane”. 5.600 au fost militari, iar 1.000 civili: „Trecerile în rezervă au fost prin demisie (48%), prin reducerea vârstei standard de pensionare (39%), prin clasări medicale (11%) și datorate altor situații (2%). În 2023, numai în primele trei luni, 1.700 de oameni, cei mai mulți militari, au plecat din Armată. Cum la acel moment politicienii discutau intens despre reforma pensiilor de serviciu, 57% dintre plecările militarilor din sistem au fost pensionări anticipate.” a transmis MApN pentru Radio Europa Liberă, arată B1TV.

De asemenea, oficialii au recunoscut că numărul posturilor neocupate în prezent în cadrul Armatei nu este cunoscut în mod exact, însă există un deficit semnificativ de personal, în pofida angajărilor mai numeroase din anul 2023.

Aproximativ 6.000 de angajați au plecat din MApN numai în 2023, admitea șeful militar al Armatei. După câteva zile, ministrul Angel Tîlvăr spunea că ar fi vorba de „aproape 7.000” de plecări.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, nu a vrut să spună exact câte posturi sunt neocupate acum în Armată, dar a recunoscut că există un deficit de personal de zeci de procente, arată sursa citată.

„Din studiile efectuate la nivelul instituției militare, a rezultat că printre principalele cauze ale plecărilor se află temerea privind posibilitatea înăspririi cadrului legislativ legat de pensionare (cu impact asupra militarilor aflați în partea superioară a carierei – personal cu experiență și expertiză, greu de înlocuit pe termen scurt și mediu), respectiv nivelul scăzut de salarizare al militarilor (cu impact asupra celor situați în partea inferioară și medie a carierei)” arată sursa citată.

La capitolul salarizare, s-a menționat că soldații au un salariu net cuprins între 2.439 și 4.126 de lei, iar aceste niveluri reduse de compensație financiară pot fi unul dintre motivele principale ce conduc la plecarea acestora din cadrul Ministerului Apărării.

Ultimele știri

Proiect de eliminare a TVA pentru absorbante, scutece și prezervative. Două deputate cer sprijinul noului Guvern

Două deputate UNIT propun eliminarea TVA pentru absorbante, scutece, produse pentru incontinență și prezervative.

Victor Ponta anticipează un scor-record pentru Călin Georgescu. „Dosarul lui este unul politic”

Victor Ponta spune că Georgescu ar lua acum peste 45% la alegeri și consideră dosarul acestuia unul politic.

Nicușor Dan îl susține pe Trump în privința apărării NATO. „Rusia nu e pregătită să negocieze”, spune președintele într-un interviu din presa americană

Nicușor Dan a vorbit la Newsmax despre pacea cu Rusia, sancțiuni și apărarea NATO, susținând poziția lui Donald Trump.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine