Plafonarea prețurilor la gaze este decisă de Guvern și a fost discutată în ședința de miercuri. O ordonanță de urgență cu privire la plafonarea prețurilor la gaze, dar și compensări în sistemul de energie pentru clienții casnici și micile întreprinderi urmează a fi adoptat până săptămâna viitoare, a promis premierul.

În ședința de Guvern de miercuri au fost discutate în primă lectură două proiecte de OUG, cea referitoare la prezentarea dovezii vaccinării sau a testării de către personalul din zona asistenței sociale, respectiv cea referitoare la compensarea prețului la energie și gaze, a precizat chiar premierul Florin Cîțu, potrivit B1TV.

OUG care stabilește ca angajații de instituții publice din zona asistenței sociale va trebui să facă dovada vaccinării sau în caz contrar să prezinte un test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală. Este un proiect de ordonanță în primă lectură.

A doua ordonanță în primă lectură este compensarea prețului la energie și caz. Am avut o discuție foarte bună în ședința de Guvern. Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor să vină cu o formă finală. Aș vrea să fie completată forma și schema cu soluții pentru compensarea clienților non-casnici. Până acum am vorbit despre clienții casnici.

Tot în ședința de guvern de astăzi am avut discuții despre plafonarea prețului la gaze. Am introdus această temă în dezbatere în Guvern. Domnul ministru, împreun cu Consiliul Concurenței vor discuta și cu Comisia Europeană. Sunt mai multe variante la care ne gândim. Căutăm cele mai bune soluții pentru această perioadă în care prețurile au crescut la energie și gaz, pentru consumatorii casnici și non-casnici, până pe 31 martie”, a declarat Florin Cîțu.

Florin Cîțu a detaliat apoi într-o postare pe Facebook despre plafonarea prețurilor la gaze.

Am analizat astăzi, în primă lectură, Ordonanţa de urgență privind compensarea prețurilor la energie și gaz. Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor să vină cu o formă finală. Am cerut ca în această schema să fie introduse și soluţii pentru compensarea clienţilor non-casnici. Până acum, am vorbit despre clienţii casnici:

▶️ ENERGIE:

Măsura are în vedere aproximativ cinci milioane de gospodării, adică în jur de 12 milioane de români.

▶️GAZE NATURALE:

Măsura are în vedere 2,3 milioane de gospodării, adică în jur de 5 milioane români. Prin urmare, peste 60% din consumatorii din România vor beneficia de compensarea facturii la gaze cu 25%.

Tot în şedinţa de Guvern de astăzi, am inițiat discuţia despre plafonarea preţului la gaze. Vom vedea, în urma analizei, dacă această variantă poate fi luată în calcul sau nu. Avem cele mai bune soluţii pentru consumatorii casnici şi cei non-casnici!”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *