joi, iunie 11, 2026
30.3 C
București

PLAGIATUL, moștenire de familie: Fiica lui Mircea Geoană, acuzată că a plagiat în discursul său din cel al nepoatei lui Donald Trump

Ana Geoană, fiica lui Mircea Geoană, pare să fi moștenit mai mult decât talentul oratoric al tatălui său – se pare că a preluat și o pasiune pentru „inspirația profundă” din surse externe. În cadrul unei emisiuni televizate, Ana a captat atenția publicului cu un discurs impresionant… sau cel puțin recunoscut. Acesta ar fi fost copiat după discursul nepoatei fostului președinte american Donald Trump.

Potrivit jurnalistului Patrick Andre de Hillerin, Ana Geoană s-a dovedit a fi o adevărată „maestră a citatelor”, folosind replici aproape identice cu cele ale nepoatei fostului președinte Donald Trump, în discursul ei de la Convenția Națională a Republicanilor.

Momentul Anei Geoană din timpul emisiunii de la Antena3 CNN a fost copiat integral după momentul discursului lui Kai Trump, nepoata lui Donald Trump, de la Convenția Națională  a Partidului Republican din SUA, discurs ținut pe 17 iulie anul acesta.

Nu am văzut așa ceva niciodată la acest nivel. Mircea Geoană, fiica lui și echipa de campanie nu sunt decât niște plagiatori triști. Iar doamna Mihaela Geoană a mai și plâns la discursul fiicei sale, un discurs copiat după discursul unei fete de 17 ani din SUA. Absolut jenant” , afirmă Patrick Andre de Hillerin.

Fragmente din cele două discursuri

Eu aș vrea să vă vorbesc despre o parte din tata pe care voi nu o vedeți. Pentru mine, tata este un tată, nu un politician și nici omul care a obținut cea mai funcție de vreun român vreodată în istoria țării noastre” – Ana Geoană, 29 octombrie 2024.
„Hi, everyone. My name is Kai Madison Trump. I am the granddaughter of Donald Trump. I’m speaking today to share the side of my grandpa that people don’t often see. To me, he’s just a normal grandpa”. („Salutare tuturor. Numele meu este Kai Madison Trump. Sunt nepoata lui Donald Trump. Vă vorbesc astăzi pentru a vă împărtăși o parte a bunicului meu pe care oamenii nu o văd. Pentru mine, el este un bunic obișnuit.”) – Kai Trump, 17 iulie 2024.

Ultimele știri

Soluția Anamariei Gavrilă pentru criza politică prelungită. Este o “mare imaturitate” între partide

Deputata Anamaria Gavrilă, din grupul parlamentar „Uniți pentru România”,...

Dacian Cioloș își lansează candidatura pentru Francofonie. Ce reprezintă această rețea

Dacian Cioloș și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de...

Diferențe de salarizare în România: Angajatori vs. angajați. Transparența salarială, cerută de UE

Un studiu recent arată că între angajatorii și angajații...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine