nicușor dan
nicușor dan

Primarul sectorului 6 din Bucureşti, Ciprian Ciucu, a venit cu un atac, joi, la adresa edilului general, Nicușor Dan, spunând că Bucureştiul arată ca un „bâlci” şi atrage atenţia, în numele PNL, că i-ar putea retrage sprijinul politic.

Cât despre faptul că anumite investiţii sunt blocate la nivelul Capitalei, Ciucu a spus că „nu poţi să spui că n-ai soluţie. Cum să treacă lunile şi să nu faci nimic?

„Să-şi asume directorii funcţiile şi să deblocheze investiţiile (…).Îi cer primarului general Nicușor Dan să urmărească mai atent ce se întâmplă cu investiţiile, mai asumat. Poate deblochează situaţia cu Constanda”, a declarat primarul Ciprian Ciucu, joi, conferinţă de presă.

De asemenea, preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a mai spus că e nemulţumit de modul cum acţionează Poliţia Municipiului Bucureşti și Nicușor Dan.

„Sunt extrem de nemulţumit de Poliţia Municipiului Bucureşti, sunt extrem de nemulţumit. Da, de domnul Răşică. Am vorbit cu toţi primarii de sector şi dacă Primăria nu-şi poate gestiona partea (…) apoi ne pune situaţia şi spunem că tot ce e în inelul median se ocupă Primăria Generală, ce e în afară ne ocupăm noi. Discuţia acum e la nivel informal”, a comentat edilul Sectorului 6 Ciprian Ciucu.

Edilul, care este şi şeful PNL Bucureşti, spune că partidul pe care îl reprezintă nu-şi retrage încă sprijinul acordat lui Nicușor Dan, însă nu a garanta pentru viitor.

„Trag un semnal de alarmă. PNL îl susţine pe Nicuşor şi îi asigură majoritate. Dar îi cer primarului mai mult focus pe investiţii (…).Dacă situaţia trenează şi nu se mişcă, nu mai venim cu un cec în alb, ci vom discuta fiecare proiect în parte. Va fi o negociere mai dură. Au trecut doi ani. Sunt lucruri care trebuiau să fi fost până acum. I-am zis că poate veni la PNL să ceară expertiză”, a avertizat primarul S 6, Ciprian Ciucu, vizavi de Nicușor Dan.

 

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *