Popularitatea SUA scade la nivel global, iar cea a Rusiei și Chinei crește. Nici europenii nu mai cred în „Unchiul Sam”

Popularitatea Statelor Unite ca putere globală scade la nivel mondial, în special în țările majoritar musulmane, conform ediției din 2024 a Indicelui de percepție a democrației, relatează Politico.

Studiul, care a cuprins 63.000 de respondenți din 53 de țări, arată că reputația internațională a SUA a fost într-un declin, în special în țările musulmane, dar acum și Europa se alătură acestui trend. Pentru prima dată de la începutul administrației Biden, multe țări din Europa de Vest au revenit la percepții negative nete față de Statele Unite, transmite B1TV.

„Pentru prima dată de la începutul administrației Biden, multe țări din Europa de Vest au revenit la percepții negative nete față de Statele Unite. Creșterea și declinul, de la atitudini negative la pozitive (și) înapoi la atitudini negative, este deosebit de evidentă în Germania, Austria, Belgia și Elveția”, spune Frederick DeVeaux, cercetător la compania de sondare Latana care a compilat indicele.

În contrast, în Asia, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și America Latină continuă să crească percepțiile pozitive despre China. Astfel, percepția globală cu privire la Beijing a ajuns la un net pozitiv, în ciuda scepticismului european. De asemenea, Rusia, care s-a luptat cu percepții covârșitor negative în faza inițială a invaziei în Ucraina, pare să se îndrepte spre o reabilitare a imaginii în cele mai multe dintre regiunile incluse în cercetare, cu excepția Europei.

Declinul popularității americane, în combinație cu creșterile înregistrate de Rusia și China, înseamnă că Rusia și China sunt acum văzute la fel de bine ca SUA în cea mai mare parte a țărilor sondate în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia.

Ultimele știri

Liderii UE eșuează în negocierile despre buget. Termenul de decembrie 2026 e tot mai greu de respectat

Liderii UE nu au ajuns la un acord privind bugetul european la summitul de la Bruxelles, iar termenul de decembrie 2026 pare tot mai greu de respectat.

Luca Niculescu a depus programul de guvernare. Premierul desemnat explică de ce a ales 12 miniștri PSD și șase independenți

Luca Niculescu a depus programul de guvernare și a explicat componența Cabinetului: 12 miniștri PSD și șase independenți.

PNL îi suflă PSD-ului primarul Sucevei. Vasile Rîmbu va fi susținut de liberali în 2028

Primarul Sucevei, suspendat din PSD, va candida în 2028 cu susținerea liberalilor, anunță deputatul Ioan Balan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine