Portul Constanța este aglomerat de mărfurile ucrainene
Portul Constanța este aglomerat de mărfurile ucrainene

Portul Constanța este aglomerat de mărfurile ucrainene, în condițiile în care prin România se desfășoară în prezent toate exporturile maritime ale Ucrainei, care nu-și mai poate scoate flota în larg din cauza războiului.

Directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime, Florin Goidea, susține că în Portul Constanța Sud – Agigea există într-adevăr o aglomerare de mărfuri, însă nu este un blocaj sau o situație extremă. „Toate cele 4.800 de containere, vorbesc de cele de Ucraina, sunt în curs de expediere sau formalități vamale”, a spus șeful administrației portuare la B1TV.

Circa 80.000 de tone de grâu din Ucraina au ajuns în portul Constanţa, de la începutul războiului

Florin Goidea spune că operatorii portuari „sunt privați și își desfășoară propria lor activitate economică și comercială”.

În primul rând, trebuie să punctăm că este o situație deosebită aceasta cu Ucraina, la care trebuie să ne adaptăm toți (…). Totodată, trebuie luat în considerare și faptul că toate mărfurile care aveau destinația finală Ucraina și Republica Moldova, deoarece se descărcau prin porturile ucrainene, mergeau într-o țară non-UE, aici noi suntem țară UE și a trebuit foarte mult să se lucreze. Aici există regulamente vamale, există anumite reguli. În sensul acesta, vreau să vă spun că autoritățile toate, toate, toate am depus eforturi pentru fluidizarea traficului, pentru expedierea cât mai repede a mărfurilor din port, iar aici discutăm de aglomerări în anumite terminale, și nu de blocaje”, a adăugat el.

Oficialul susține că „nu există mărfuri abandonate”.

„Containere au fost în jur de 9.000 care în mod normal se duceau în porturile ucrainene, care au fost expediate. Este foarte adevărat că este o aglomerare de mărfuri și mărfuri generale în Portul Constanța Sud – Agigea, dar nu este un blocaj”, a continuat Florin Goidea.

Întrebat dacă este adevărat că există firme ucrainene care nu au bani să ridice mărfurile și blochează portul, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime a negat.

„În primul rând, vama și-a mărit numărul de personal, s-a mărit programul de expediere a containerelor. În același timp, ați văzut cât de urgent s-a luat măsura privind căile ferate din port. Până acum s-au scos aproape 400 de vagoane, într-un timp atât de scurt, ceea ce nu s-a făcut în 25 de ani”, a mai spus Florin Goidea.

Întrebat despre zvonurile potrivit cărora ar exista firme românești care nu își pot expedia mărfurile din cauza traficului crescut de mărfuri pentru Ucraina, Florin Goidea a explicat: „Aceasta este politica directă și responsabilă a operatorilor portuari, care o fac. Noi, autoritățile, căutăm să fluidizăm acest trafic, să le creăm toate condițiile, astfel încât ei să își expedieze cât mai repede mărfurile. Este într-adevăr o aglomerare, dar nu este o situație de criză extremă”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *