LUDOVIC ORBAN
Ludovic Orban

Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, susține că modul în care se pregătește debarcarea lui Florin Cițu din fruntea partidului nu-i este nici străin și nici nu-l surprinde. Invitat la “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, Orban a afirmat că în spatele noii acțiuni anti-PNL s-ar afla tot președintele Klaus Iohannis.

„La sedința Biroului Executiva la care Cîțu a propus excluderea mea din partid i-am spus (lui F. Cîțu), privindu-l în ochi, că în scurt timp nu va mai fi nici premier, că era încă premier și nici președinte PNL.

„NU Cîțu m-a învins la Congres, ce s-a întâmplat acolo nu s-a întâmplat în 30 de ani de democrație în nicio formațiune politică, sisteme de control ale votului, șantaj, vot manipulat cu bani, atâtea mizerii, dacă era vot corect Florin Cîțu nu lua nici 10%,” a declarat, în exclusivitate, la “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, fostul lider PNL Ludovic Orban.

Ludovic Orban a relatat și cum a ajus Cîțu în funcția de premier, deschizându-i practic drumul și spre șefia PNL.

“În ceea ce privește desemnarea ca premier, era în decembrie (2020), când eu îmi dădusem demisia, președintele Iohannis l-a pus pe Nicolae Ciucă interimar si pe surse se tot vehicula informația că-l va numi premier plin. Atunci am venit cu 2 propuneri, eu și Florin Cîțu, iar cei care l-au propulsat pe el au fost cei de la USR, eu am acceptat să fie el doar ca să avem guvern, că lume a început să ne ia cu pietre”, a afirmat Orban.

 Florin Cîțu refuză să demisioneze din funcția de președinte al PNL. El a respins cererea liderilor PNL, iar filialele cer Congres extraordinar.

Vineri va avea loc o ședință a BPN al PNL care va convoca Consiliul Național al partidului pentru duminică. Va începe procedura pentru organizarea congresului extraordinar în 10 aprilie, pentru alegerea unui nou președinte.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul