Primarul care voia să împiedice familiile sărace să facă copii a anunțat că nu va mai candida, după 20 de ani de activitate. Dorin Florea, primarul din Târgu-Mureș, a anunțat însă că va candida ca independent pentru președinția Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, spunând că este sătul de „mocirla politică” care a evoluat în țară.

„Trebuia să candidez două-trei mandate la Primăria Târgu Mureş, să creez o strategie de dezvoltare a oraşului, să asigur un plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi după aceea într-adevăr să pot să fac şi altceva. Dar datorită mediocrităţii pe care am văzut-o, grupurilor de interese şi mocirlei politice care, din păcate, au evoluat în această ţară, am decis să candidez în continuare. Ceea ce nu au ştiut niciodată contracandidaţii mei a fost că întotdeauna m-au deranjat impostorii, mincinoşii, oamenii care îşi bat joc de alţi oameni. Eu am făcut-o întotdeauna – fie ca şi chirurg, fie ca primar – dintr-un spirit de altruism. Acesta a fost motivul pentru care am candidat de mai multe ori. Mi-am propus întotdeauna să nu mă fac de minune în faţa oamenilor, să ştiu că oameni au încredere în Primărie, ceea ce cred că am reuşit. Dar ce e mult, e mult şi nu vreau să cerşesc un vot. Vreau ca lumea să înţeleagă, şi eu înţeleg mai mult ca oricine, că priceperea şi experienţa pe care am dobândit-o e păcat să se piardă. Sunt convins că post să fac administraţie mult mai bine decât aş putea să operez (ca medic – n.r.). E păcat să nu împărtăşesc această pricepere cu ceilalţi colegi din judeţ”, a declarat Dorin Florea, potrivit PsNews.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, critică faptul că partidele nu promovează valoarea, fapt ce s-a răsfrânt negativ asupra populaţiei.

„Regret un singur lucru, că România s-a degradat atât de mult în ceea ce înseamnă oameni, regret că partidele nu au înţeles că politica de cadre este cel mai important lucru şi nu poţi să apari în faţă cu lucruri superficiale. (…) Ţara are nevoie de valori care, din păcate, s-au prăfuit atât de mult, încât din mocirla politică actuală le e greu să ridice capul. Exact cum e şi la Târgu Mureş, unde vin oameni care mint pe faţă şi spun că nu s-a făcut nimic, fac campanie negativă, în condiţiile în care omul vede ce s-a făcut şi cu ce eforturi. Cum să votezi astfel de oameni, numai imprimând un caracter etnic alegerilor? Este un lucru care descalifică oamenii politici, dar, din păcate, a radicalizat şi cetăţenii, prin acest comportament politic rostogolit ani de zile a apărut ceea ce e mai urât în om, ura, invidia, blazarea şi ideea de a nu mai crede în nimic, de a fi resemnat. Acestea sunt lucrurile cele mai grave pe care le regret”, a arătat Dorin Florea.

Primarul intenționa să limiteze dreptul cuplurilor de a face copii în funcție de venituri și studii

Dorin Florea este primar al municipiului Târgu Mureş începând din anul 2000 și a reușit să scandalizeze întreaga opinie publică în momentul în care care a declarat la începutul acestui an că ar vrea să impună un set de 4 criterii care trebuie îndeplinite de orice cuplu care vrea să aibă copii, în contextul discuției cu privire la dublarea alocației.

El propunea ca viitorii părinți să fie supuși unei anchete sociale care să țină cont, printre altele, de situația lor financiară și de educație. În timp ce liderii ALDE se delimitează de declarațiile edilului, acesta pare să nu regrete nimic și chiar escaladează discursul, afirmând răspicat că „România are o problemă cu țiganii, dar ne facem că nu vedem”. Între timp, Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat și a început o anchetă, acuzația fiind „discurs de ură pe criterii de ură socială și etnie”.

Edilul a mai avut și alte episoade similare, în trecut.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *