Primele cazuri de infectare depistate cu ajutorul testelor de salivă distribuite în școli au fost comunicate de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Este de menționat că au fost și mai multe fals-pozitive, întrucât prezența coronavirusului nu a fost confirmată de testul ulterior RT-PCR.
Sorin Cîmpeanu a anunțat că 16 cazuri de infectare au fost confirmate pozitiv în urma testelor PCR. În total au fost identificate, în urma testelor de salivă disponibile în școli, 86 de teste pozitive pe bază de salivă. Nu în toate situațiile persoana în cauză era infectată cu coronavirus.
Primele cazuri de infectare depistate cu ajutorul testelor de salivă. „La nivel naţional, până la această oră, au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri identificate pozitiv prin teste pe baza de salivă”, a precizat ministrul educației.
În schimb, 22 de cazuri au fost infirmate prin intermediul testelor PCR, iar rezultatele sunt în așteptare pentru celelalte teste.
„Pentru restul nu au fost încă raportate rezultatele”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Luni, primul caz de infectare prin intermediul testelor de salivă a fost identificat în București, iar pe baza acestuia, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a comentat:
„Astăzi, după mult timp, au fost la dispoziţie şi acele teste non-invazive. Am primit foarte multe semnale. Ele au fost folosite. Dincolo de neajunsurile de aşteptat, ele au fost folosite. Am fost anunţat în urmă cu puţin timp de DSP Bucureşti că s-a raportat primul caz testat pozitiv în urma testelor cu salivă. S-a luat legătura şi va face testul PCR pentru confirmarea sau infirmarea acestei situaţii. (…) Este în Bucureşti, este la Liceul ‘Caragiale”, a declarat oficialul, luni, la Palatul Parlamentului.
Ieri, Sorin Cîmpeanu a fost întrebat ce pățesc părinții ce mint în privința testelor de salivă pe care le fac copiii lor. Ulterior, ministrul Educației a declarat:
„Testarea pe bază de salivă nu se raportează în Corona Forms. Testarea pe bază de salivă nu e un act medical, deci el poate fi administrat și de către persoane fără competențe medicale, cum sunt eu de exemplu. Testarea pe bază de salivă este un act pe care îl putem asemăna cu testul de sarcină sau cu tăierea unghiilor. Nu cred că cineva și-a propus să verifice veridicitatea rezultatului unui test de sarcină făcut de o anumită persoană sau tăierea unghiilor. Aș vrea să înțelegem toți: prevenția și încrederea nu pot fi înlocuite”, a răspuns Sorin Cîmpeanu.