duminică, august 23, 2026
27.5 C
București

Primul atac din PSD la Bolojan. Câciu: Pare că a păscut iarba la Cotroceni. Iar ne-a luat cu criza bugetară, cu bau-bau-ul tăierilor

Primul atac dur din PSD la adresa lui Ilie Bolojan, cel nominalizat de Nicușor Dan ca posibil premier dacă va ajunge președinte. Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru de finanțe și al fondurilor europene, l-a criticat pe preşedintele interimar, despre care a afirmat că „se vede viitor premier al României”.

„Boc cel Mare, aka Bolojan, care va veni pe cal alb şi ne va spune că îşi asumă să bage ţara în recesiune, gata cu ajutoarele de stat sau de minimis, gata cu salariul minim, gata cu pensiile şi clar, gata cu pensiile militare”, a scris Câciu.

„Ce ni se pregăteşte? Indiferent de rezultatul de duminică al alegerilor prezidenţiale, observ că ni se pregăteşte austeritatea. Ambii candidaţi, dar mai ales echipele care se pregătesc de guvernare, ne spun că e dezastru. Ca să fiu mai explicit, potenţialii viitori premieri ne anunţă că e dezastru, suntem în criză, trebuie luate măsuri dure, dat oameni afară, îngheţate pensii, crescute taxe etc. Ajungi la concluzia că votezi călăul, adică pe ăla care îţi va băga sărăcia în casă. Nu văd echilibru, văd doar ură! Nu văd viziune, văd doar gulere de contabili pe de o parte sau brigadieri colhozişti pe de altă parte”, a afirmat Adrian Câciu, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Câciu a făcut referire la afirmaţiile făcute de Bolojan, într-un interviu.

„Iar ne-a luat cu criza bugetară, cu posibilitatea să intram în incapacitate de plată, cu bau-bau-ul tăierilor de salarii şi îngheţări de pensii şi creşteri de taxe. Domnia sa se vede viitor premier al României. Şi ne anunţă, în fapt, ce ne aşteaptă! Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare. Dar, de 6 luni e parte a unei coaliţii, de trei luni e preşedinte interimar al României, nu poate veni şi spune că avem criză bugetară decât dacă recunoaşte că e parte a ei”, a comentat Câciu.

Ultimele știri

România alocă miliarde pentru stadioane, ignorând economia afectată. „Găuri negre” care nu aduc beneficii economice

România investește masiv în infrastructura sportivă, deși economia se...

Zelenski avertizează asupra riscului alegerilor în război. Fostul ministru Fedorov cere scrutin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează asupra pericolului organizării alegerilor...

Primarul Capitalei solicită acțiuni mai rapide. Critici pentru Administrația Domeniului Public.

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, cere mai multă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine