luni, septembrie 28, 2026
20.1 C
București

Probă de alergare pentru concursul de șef al serviciului administrativ la SAJ Gorj. Din ciclul concursurilor „dedicate” de la stat

Un concurs pentru șeful de la adminstrativ implică o probă de alergare, la Serviciul de Ambulanță Gorj. Prevederea pare absurdă în condițiile în care la compartimentul administrativ nu este nevoie de pregătire fizică, cum ar putea să fie solicitată, de exemplu, în cazul medicilor și asistenților care intervin în teren.

La concursul pentru șeful Serviciului Achiziții Publice, Administrativ, Aprovizionare din cadrul SAJ Gorj, concursul prevederea și participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților.

Candidații trebuie să fie licențiați în domeniul economic, juridic sau tehnic; să aibă o vechime de 2 ani în specialitate și să fi obținut de două ori calificativul „Foarte bine!” în ultimii 3 ani, potrivit B1TV.

Este obligatoriu și un curs de achiziții publice. Dacă toate aceste condiții par a fi logice, este de neînțeles de ce în anunțul de concurs a fost trecută și participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților pentru postul de șef de serviciu administrativ.

Prevederea a fost însă scoasă, ulterior, pe motiv că a fost vorba despre o eroare.

S-a revenit cu o erată la anunțul inițial, și proba de rezistență fizică a fost înlocuită cu o testare a abilităților și cunoștințelor candidaților. Prin urmare, aceștia nu vor trebui să mai susțină și o probă de testare a calităților fizice. Serviciul de Ambulanță Județean Gorj va angaja în acest an și medici pentru stația centrală și substații. Unitatea se confruntă cu un deficit de medici.

Ultimele știri

Măsurile lui Siegfried Mureșan pentru ca românii din diaspora să vină acasă. Premierul desemnat spune că banii nu sunt suficienți

Siegfried Mureșan spune că românii din diaspora nu se vor întoarce doar pentru bani, ci pentru un stat funcțional.

Ce a răspuns Serghei Lavrov, întrebat dacă Rusia mai țintește Deveselu

Serghei Lavrov a evitat, în glumă, să spună dacă Rusia mai țintește baza militară de la Deveselu.

Siegfried Mureșan cere din nou sprijinul PSD. Îi provoacă pe social-democrați să dovedească prin vot că nu au „interese străine”

Mureșan îi provoacă pe Grindeanu și PSD să demonstreze prin vot că nu au fost influențați de interese străine în guvernare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine