marți, mai 26, 2026
26.5 C
București

Propunere controversată: Primarii ar putea cere demiterea directorilor de școli

O nouă prevedere din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) stârnește controverse în contextul anului electoral 2024. Conform acestei propuneri, începând cu anul școlar 2024-2025, directorii de școli ar putea fi demiși la solicitarea autorităților locale.

Potrivit noului ROFUIP, directorii pot fi eliberați din funcție “la propunerea motivată a autorității publice locale, care anual evaluează respectarea contractului și a planului de management administrativ-financiar”. Decizia finală ar urma să aparțină inspectoratelor școlare județene (ISJ/ISMB), transmite B1TV.

Această prevedere, inexistentă în versiunea din 2022 a regulamentului, se adaugă la alte motive de demitere, precum propunerea inspectorului școlar general, a consiliului de administrație al școlii sau a consiliului profesoral.

Regulamentul stipulează că “hotărârea finală aparţine ISJ/ISMB”, însă Edupedu.ro subliniază că “toți din Inspectoratele Școlare Județene sunt numiți politic, iar mulți dintre directorii de școli de asemenea sunt puși din pix”.

Este important de menționat că această prevedere pune în aplicare o dispoziție din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Inițial, proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Educației nu specifica necesitatea ca propunerea autorității locale să fie motivată.

Ultimele știri

Călin Georgescu și-a plătit amenda luată după campania „zero lei”

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, a achitat amenda...

Video Preşedintele Nicuşor Dan ar putea anunţa astăzi un nou premier. Cine ar fi favorit

Președintele Nicușor Dan ar putea anunța numele premierului, în...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine