vineri, iulie 11, 2025
27.8 C
București

Protestul animalelor în fața Ministerului Mediului. „Pădurea e casa lor. Pădurea e în primul rând a animalelor” | VIDEO

Protestul animalelor a fost organizat în fața Ministerului Mediului. Comunitatea „Declic” a vrut să atragă atenția asupra tăierilor ilegale de pădure care pun în pericol nu numai populația, prin poluare, ci și animalele care își au adăpostul în pădure. Activiștii spun că instituția nu face destul pentru combaterea tăierilor ilegale de copaci și cere introducerea pe scară largă a supravegherii prin satelit a zonelor în pericol de defrișare.

Câțiva membri ai comunității Declic s-au deghizat în animale de pădure și i-au cerut ministrului Mediului, Tanczos Barna, să ia mai multe măsuri împotriva tăierilor ilegale de copaci.

Antoniu Bumb, coordonator al campaniilor Declic privind pădurile, a explicat, pentru B1TV, care sunt soluțiile propuse de ONG. Bumb a precizat că au ajuns la protestul animalelor deoarece au venit cu aceste soluții de un an, dar până acum nu au fost ascultați.

E greu să vorbim despre o eradicare a mafiei, dar trebuie să vorbim despre a stopa cât mai mult dintre ilegalități și soluții există și le-am propus Ministerului Mediului de peste un an.

Este vorba despre a apela la tehnologia mileniului III. Haideți să folosim, de exemplu. sisteme de monitorizare video, să le punem la ieșirea din pădure. În momentul în care trece un camion pe acolo, putem să-l vedem, să-l vedem în Inspectorul pădurii, dacă acel lemn e transportat legal sau nu. Haideți să folosim tehnologia satelitară: în momentul în care am avea imagini satelitare de înaltă definiție și am avea un sistem de alerte, am putea ști imediat momentul în care e o schimbare în coronament în zone în care nu sunt permise tăieri.

Cerem asta de peste un an, nu suntem ascultați, așa că am făcut apel la animalele pădurii, care se află alături de noi: iepuri, urși, vulpi, castori. Le-am cerut să vină cu noi, să ceară și ele să le fie protejată casa lor. Pădurea e casa lor. Pădurea e în primul rând a animalelor.

Se întâmplă foarte multe tragedii pentru că intrăm în casa lor și ne batem joc”, a declarat Antoniu Bumb, coordonator al campaniilor Declic privind pădurile.

Anterior, reprezentanţii Declic au transmis că se vor întâlni cu ministrul Mediului, căruia îi vor înmâna zecile de mii de semnături ale petiţiilor ”Cerem Guvernului monitorizarea satelitară a tăierilor ilegale” şi ”Cerem sistem de monitorizare video a transporturilor de lemn, accesibil publicului larg”.

Comunitatea Declic a lansat o campanie prin care 55.000 de cetăţeni cer ca paza pădurilor să fie făcută cu ajutorul tehnologiei satelitare şi prin monitorizare video a transporturilor de lemn.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ministrul Energiei: Bărbații din conducerea unei companii de stat primesc „spor de femeie”. Cum a descoperit

Membrii masculini ai Consiliului de Administrație de la Societatea...

Mașinile diesel și cele vechi vor fi interzise în București. Planul Primăriei Capitalei, pas cu pas

Cele mai poluante mașini, în special cele mai vechi...

Cum explică purtătoarea de cuvânt a Guvernului că TVA-ul pentru HoReCa a crescut la 11%

Sectorul HoReCa va beneficia în continuare de o cotă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine