Protestul de la metrou a afectat sistemul energetic al Capitalei, în condițiile în care infrastructura de transport electric este una din cele mai mari consumatoare de energie la nivelul Bucureștiului. Reprezentantul companiei de distribuție Getica 95 susține că nu a fost anunțat pentru echilibrarea sistemului și se delimitează de acțiunile de protest.
Viorel Tudose, administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex a explicat că întregul sistem energetic al Capitalei este în dezechilibru din cauza protestului spontan de vineri dimineață.
Viorel Tudose a spus că în mai multe staţii a fost oprită alimentarea cu energie, dar nu de către furnizor, ci de către angajaţi ai metroului.
„Alimentarea este oprită în anumite staţii de metrou, iar zona Unirii este cea mai afectată. Getica 95 se delimitează de această acţiune. Noi am trimis energia în sistemul energetic naţional, iar acum suntem o victimă colaterală cu pierderi semnificative din punct de vedere financiar”, a declarat Tudose, citat de Digi24
Potrivit acestuia, angajaţii metroului nu au anunţat pe nimeni, nici pe cei de la Dispeceratul energetic, astfel încât să fie luate măsuri pentru echilibrarea sistemului energetic, în condiţiile în care Metrorex consumă o cantitate mare de energie, de 25 de MW pe oră.
„Şi noi am fost sunaţi de cei de la distribuţie să ne întrebe ce se întâmplă, că este un haos, nu ştia nimeni. În acest moment este dezechilibrat tot sistemul de distribuţie al Bucureştiului”, a subliniat reprezentantul companiei de energie.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis după protestul de la metrou de vineri dimineață că înțelege nemulțumirile angajaților Metrorex, dar că „bucureștenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”.
„În condițiile grevei de la metrou din această dimineață, ADITPBI prin STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafață, astfel încât deplasarea bucureștenilor să fie cât mai puțin afectată. Sper că Metrorex și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor avea un dialog rapid și productiv, iar circulația cu metroul va fi reluată chiar azi. Înțeleg dacă există nemulțumiri ale angajaților de la Metrorex, dar bucureștenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”, spune Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
Și primarii de sectoare au reacționat la greva spontană a sindicaliștilor.
„Șantajul Mafiei a ajuns și la metrou. Cei care blochează metroul bucureștean și se joacă cu destinele oamenilor trebuie să răspundă în fața legii. Asemenea gesturi de șantaj sunt de netolerat”, a afirmă Clotilde Armand, primarul sectorului 1.
„Un oraș întreg suferă acum în trafic fiindcă șefii de la sindicat nu mai pot face și ei un ban necinstit de pe urma spațiilor Metrorex. Pentru ei nici nu contează siguranța călătorilor. Sau legea. Sau angajații pe care îi reprezintă. Totul pentru cașcaval. Halucinant”, declară Radu Mihaiu, primarul sectorului 2.
„Incredibil… Personajul acela de la sindicatul din Metrorex își permite să ducă o mână de oameni în „subteran” (atenție și la conotație) ca să își arate el forța și să își păstreze privilegiile. Mai mult, o face si prostește, fără revendicări și fără intenția de dialog social, cu singurul obiectiv, maximal, demisia ministrului. Ridicol și penibil. Este incredibil unde s-a ajuns, un personaj nederanjat de nimeni timp de 30 de ani este vârful unei organizații al cărei scop nu este bunăstarea angajaților ci acapararea de privilegii pentru vreo câțiva jmecheri. Hai, gata, e timpul să iesim din tranziție si sa ajungem în Europa! Instituțiile de ordine să facă ordine și metroul să își reia circulația”, a spus Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6.