Greva de la metrou provocată de „interese mafiote” spune Cătălin Drulă
Greva de la metrou provocată de „interese mafiote” spune Cătălin Drulă

Greva de la metrou este provocată de „interese mafiote” afirmă ministrul transporturilor, Cătălin Drulă. E o acțiune ilegală pentru păstrarea unor „privilegii și sinecuri” consideră ministrul transporturilor.

Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a somat firma sindicatului, condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi, să dezafecteze până pe 2 aprilie cel târziu spațiile comerciale pe care le administrează în stațiile de metrou. Aceste spații au ajuns să fie administrate de către sindicat, care încasează 75% din chirii, însă contractul efectiv a expirat încă din 2018. Sindicatul e condus de Rădoi de mai bine de 20 de ani. Ion Rădoi e în conflict deschis cu actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR-PLUS), care a trimis recent Corpul de control și a descoperit numeroase nereguli, relatează B1TV.

Circulația metroului bucureștean a fost blocată, vineri dimineață, din cauza unui protest spontan al sindicaliştilor, care au coborât, la staţia Piaţa Unirii, chiar pe calea de rulare. Așezați pe șine, oamenii au început să strige: ”Demisia!”, ”Hoţii!” şi ”Unitate”.

Compania Metrorex a transmis că sindicaliștii au o serie de revendicări, dar până acum au refuzat orice dialog, inclusiv în decirsul nopții de joi spre vineri.

Greva de la metrou. Cătălin Drulă a transmis că protestul spontan de azi e o „acțiune ilegală”. „Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri”, a scris Drulă, într-o postare pe Facebook.

În dimineaţa zilei de 26 martie, reprezentanţi ai sindicatului USLM au organizat un protest spontan în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe calea de rulare,şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex”, a transmis compania.

Din cauza acţiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se află pe calea de rulare, liniile de metrou nu pot fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri. Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni”, a mai comunicat Metrorex.

Leave a comment

Lasă un răspuns