PSD prezintă „osatura echipei guvernamentale”. Reacția lui Florin Cîțu

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, afirmă, marţi, că ”PSD îşi lansează programul pentru sărăcirea românilor”, referindu-se la ceea ce a însemnat, în opinia sa, guvernarea PSD: 500 de modificări la Codul fiscal, TVA defalcat şi naţionalizarea de facto a Pilonului II de pensii.

„PSD îşi lansează programul pentru sărăcirea românilor. Să nu uităm ce a însemnat guvernarea PSD pentru că aceeaşi oameni pregătesc aceleaşi măsuri”, a scris marţi, pe Facebook, Florin Cîţu.

Potrivit acestuia guvernarea PSD a însemnat:

– 500 modificări ale Codului fiscal – introducere supraaciză carburant – TVA defalcat – supraimpozatarea contractelor part-time – naţionalizarea Pilonui II de pensii de facto – taxă pe stâlp – oug 114 – supraimpozitarea tuturor sectoarelor din economie – atacul la justiţie, OUG 13 „Autorul acestui atac, Grindeanu, este astăzi numărul 2 în PSD”, a mai scris Cîţu.

Potrivit acestuia, rata inflaţiei a crescut de la 0% la 5.4%, fiind ”cea mai mare rată a inflaţiei din UE aproape trei ani la rând”.

„ROBOR a crescut de la 0.7% la 3.9%. Singură ţară din UE în care au crescut dobânzile în această perioadă. Singura ţară din UE în care deficitul bugetar a crescut, deşi era o perioadă de creştere economică. Până şi Grecia avut surplus bugetar în aceea perioadă”, a mai afirmat ministrul finanţelor.

Potrivit lui Cîţu, România a fost, în guvernările PSD, „singura ţară din lume din care cetăţenii fugeau de regimul dictatorial instaurat de Dragnea la fel de rapid că din zonele de război”.

Programul de guvernare al Partidului Social Democrat va fi lansat marţi, în cadrul unui eveniment la Romexpo, unde va fi prezentată şi „osatura echipei guvernamentale”, după cum a declarat vicepreşedintele PSD Mihai Tudose.

Ultimele știri

Mașinile vechi, interzise treptat în București. Restricțiile încep din 2027 și se extind până în 2032

Primăria Capitalei scoate treptat mașinile vechi din trafic, începând cu zona centrală din 2027, până la eliminarea lor completă în 2032.

Sorin Grindeanu dezvăluie o discuție secretă de la Cotroceni. Nicușor Dan ar fi primit date sensibile despre contractele SAFE

Sorin Grindeanu susține că Nicușor Dan a primit la Cotroceni aceleași date despre contractele SAFE, prezentate de Mihai Jurcă.

Victor Ponta susține că a fost rugat de Bolojan să-l susțină pe Crin Antonescu în campania prezidențială

Victor Ponta spune că Ilie Bolojan l-ar fi chemat la Cotroceni pentru a-i cere susținere pentru Crin Antonescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine