Fregata „Regina Maria” se întoarce în țară, militarii infectați cu coronavirus
Fregata „Regina Maria” se întoarce în țară, militarii infectați cu coronavirus

Fregata „Regina Maria” se întoarce în țară, după ce un grup de militari români au fost depistați ca fiind infectați cu coronavirus. Nava participa la la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Fregata „Regina Maria” și-a încheiat prematur misiunea și se va întoarce în țară, din cauza urgenței medicale, a transmis marți, într-un comunicat, MApN.

Rezultatele analizelor primite marți au confirmat că un procent semnificativ de militari sunt infectați cu noul coronavirus. Nava participa la misiune din 27 octombrie, arată Ministerul Apărării.

În prezent, toți militari de la bordul fregatei depistați pozitiv sunt asimptomatici, iar starea de sănătate a acestora este bună.

„Situația medicală a debutat sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19. Medicul de la bord a aplicat imediat procedurile operaționale standard pentru astfel de situații, cei doi militari, un soldat profesionist și un maistru militar, fiind izolați și primind îngrijirile medicale specifice. Ulterior, aceștia au fost repatriați, în cursul zilei de 8 noiembrie, din teatrul de operații maritim cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române. Ei au fost internați în facilitățile medicale ale MApN – unul fiind confirmat pozitiv la testarea COVID-19 și internat în Spitalul Medical Mobil ROL 2, de la Otopeni, iar celălalt, cu rezultat negativ la testarea pentru infecția cu SARS CoV-2, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București”, se arată în comunicatul MApN.

Duminică, fregata „Regina Maria” a acostat în baza militară turcească din Aksaz, pentru refacerea capacității de luptă și pentru punerea în aplicare a măsurilor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, conform procedurilor în vigoare, iar luni, tot echipajul fregatei a fost retestat (RT-PCR) pentru depistarea altor posibile cazuri de militari infectați cu noul coronavirus.

De asemenea, la bordul navei au fost dezinfectate toate spațiile interioare și au fost pregătite încăperi speciale pentru izolarea și tratarea cazurilor asimptomatice sau a celor cu forme ușoare de manifestare a bolii.

„La sosirea în Portul Constanța se vor aplica măsurile de izolare și de carantinare a întregului echipaj la bordul navei, iar starea de sănătate a militarilor va fi monitorizată permanent. În situația în care starea de sănătate a unor membrii ai echipajului va impune măsuri suplimentare, aceștia vor fi evacuați și internați în unități medicale de tratament, conform procedurilor naționale în vigoare”, se mai arată în comunicatul citat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *