A început etapa a treia a programului „Rabla pentru Electrocasnice. Ce pot să-și ia acum românii cu vouchere de la stat

Rabla pentru electrocasnice – etapa 3 a programului a început vineri. Românii care s-au înscris în programul derulat de Asociația Fondului de Mediu pot obține vouchere pentru achiziționarea de aparate de aer condiționat, uscătoare ori aspiratoare.

„Ne așteptăm la același interes din partea beneficiarilor”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, la Știrile B1 TV. Au rămas sume nealocate, astfel că programul Rabla pentru electrocasnice va continua și în lunile următoare.

„Ne așteptăm la același interes din partea beneficiarilor. Este un program, într-adevăr, de succes. Avem alocate 15 milioane de lei pentru această etapă, intră trei categorii de produse, cu vouchere în valoare de 400 de lei și 200 de lei. Ne așteptăm la un interes deosebit la primele ore, după care, probabil, vom avea cam același grafic de înscrieri și de solicitări de vouchere pe care le-am avut și la celelalte două etape. Este a treia etapă, terminăm prima ediție a programului. Avem rezerve, avem sume care nu s-au consumat, ele vor fi realocate în lunile următoare, vom mai deschide cel puțin o etapă în cursul verii astfel încât bugetul total să fie epuizat, consumat de către beneficiari” a declarat Tanczos Barna.

El a precizat că voucherele vor putea fi folosite începând de luni.

„Ele vor fi centralizate la sfârșitul zilei – de fapt, după epuizarea sumei de 15 milioane de lei. Vor fi aprobate luni și vor avea la dispoziție două săptămâni beneficiarii pentru a le valorifica la magazinele fizice sau magazinele online”, a explicat ministrul.

În cadrul programului se acordă vouchere de 400 de lei pentru aparate de aer condiționat și pentru uscătoare de rufe, respectiv 200 de lei pentru aspiratoare prin Administrația Fondului de Mediu.

„Important pentru toate cele trei etape un element, am alocat aceste vouchere pentru aparatură electrocasnică care nu mai consumă la fel de mult ca cele care sunt predate. În schimb, trebuie să reducem consumul de energie electrică în gospodării”, a subliniat ministrul Mediului.

Referitor la reluarea procedurii de selecție în viitor pentru folosirea sumelor neutilizate, el a spus: „Vom deschide inclusiv procedura de înscriere astfel încât persoanele care nu s-au înscris în prima etapă să aibă posibilitatea să beneficieze de aceste sume. După aceea, vom aloca bugete în funcție de interesul pe care îl constatăm în statistici în aceste prime trei etape produselor care au fost solicitate cel mai intens și cele care vor fi cumpărate în cel mai mare număr de către beneficiari”.

Ultimele știri

Toni Neacșu critică dosarul Georgescu. „Sunt multe lucruri ridicole în acest dosar”

Toni Neacșu spune că nu a mai văzut decizii atât de contradictorii ca în dosarul lui Călin Georgescu și critică prelungirea arestului preventiv.

ANAF vrea să vândă online la liber bunurile confiscate. eMAG și OLX, variante luate în calcul

ANAF ar putea vinde bunuri confiscate și prin eMAG sau OLX, potrivit unui proiect de modificare a OG nr. 14/2007.

Dosarul microfoanelor ascunse se extinde. Firma de la care Georgescu închiria mașini a fost verificată tehnic de același bărbat

Vlad Zamfir, inculpat în dosarul lui Georgescu, ar fi verificat tehnic și firma de la care fostul candidat închiria mașini.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine