sâmbătă, septembrie 26, 2026
15.6 C
București

Radu Miruță se laudă în plină criză: Realizarea majoră e că s-a protejat programul SAFE

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că ”realizarea majoră” este că s-a reuşit protejarea programului SAFE ”chiar în haosul ăsta politic”. El a precizat că cele patru nave din acest program vor fi construite la şantierul de la Mangalia şi a explicat că cei de la Rheinmetall vor prelua activitatea din acest şantier, urmând să fie respectaţi paşii procedurali pentru un astfel de joint venture între statul român şi mediul privat.

”Realizarea majoră de astăzi este că, după muncă de atâtea luni în jurul acestui program SAFE, am reuşit să protejăm realizarea acestui program chiar în haosul ăsta politic. Era un risc major. Îi mulţumesc domnului preşedinte Nicuşor Dan că a făcut apel la un astfel de armistiţiu. Astăzi avem o protecţie în jurul acestui instrument SAFE”, a declarat, marţi, Radu Miruţă.

Cele patru nave din programul SAFE vor fi construite la şantierul de la Mangalia

”Obstacolul major a fost astăzi în Parlament. De astăzi în Parlament se ştie că obligaţia de a construi cele patru nave este să se întâmple prin salvarea şantierului Mangalia – 2 Mai. Nu mai sunt alte piedici politice prin care lucrul ăsta să nu se poată realiza”, a declarat ministrul Apărării.

El a fost întrebat care este temeiul legal pentru supraevaluarea navelor de patrulare şi dacă acestea pot fi produse la şantierul din Mangalia până în 2030.

”Pentru şantierul naval de la Mangalia, suma pe care noi o justificăm milimetric este de 760 milioane de euro. S-a estimat un cost de 20% pentru operaţionalizarea şantierului, pentru a putea să producă aceste nave acolo. Mecanismul prin care se va întâmpla asta este că cei de la Rheinmetall vor intra şi vor prelua activitatea din acel şantier, respectându-se paşii procedurali pentru un astfel de joint venture între partea statului român şi mediul privat”, a explicat ministrul Apărării.

Ultimele știri

Viorica Dăncilă vede oportunități economice în relația cu China. Chiar ea a pus bazele când era premier

Viorica Dăncilă explică ce domenii ar putea beneficia de o cooperare economică mai strânsă cu China, de la agricultură la tehnologie și medicină.

Rheinmetall, penalizată zilnic pentru întârzieri. Miruță confirmă: zeci de mii de euro pe zi. În plus, a livrat și sisteme antiaeriene defecte

Rheinmetall plătește zeci de mii de euro pe zi pentru întârzierea sistemelor antiaeriene destinate Armatei Române, confirmă Radu Miruță.

Grindeanu, săgeți spre Mureșan pe tema programului de guvernare. „Și-ar permite o variantă premium la ChatGPT”. „Simpatică” acuzație

Grindeanu îl ironizează pe Mureșan, sugerând că programul de guvernare ar fi fost scris cu ChatGPT. Premierul desemnat neagă acuzația.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine