O pană totală de curent în România nu va surprinde autoritățile

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, la Antena 3 CNN, măsurile preventive dispuse de autorități în urma incidentului în care o dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Tulcea, în contextul bombardamentelor lansate de Rusia asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre.

„Măsurile sunt măsuri preventive și normale la acest moment, având în vedere că există un risc ca unele din aceste drone să eșueze, să se întâmple ceva cu ele și să producă anumite probleme la nivelul teritoriului României.

Și atunci, în localitățile foarte mici care există în zona respectivă, se poate construi o zonă de protecție betonată.

Colegii de la Ministerul Apărării și-au asumat să realizeze aceste adăposturi pentru un număr mic de oameni. Este realizabil și se va face în cel mai scurt timp, în zonele cu blocuri care sunt în apropiere. Pompierii, colegii de la protecția civilă, caută și deja analizează și ei au aceste zone și cunosc bine unde avem subsoluri, unde avem zone în care oamenii pot să se adăpostească.

Iar acolo unde nu există adăposturi vor fi recomandări legat de cum să te comporți în apartament sau în casă, în cazul unui risc care există în zonă, ca să te protejezi mai bine.

Aceste măsuri urmează să fie comunicate într-un număr mic de zile – nu vorbim de o perioadă lungă – de către cele două județe care sunt implicate în principal aici, și vorbim la acest moment de județul Galați și județul Tulcea.

Raed Arafat: „Riscul ca o dronă să cadă în România este mic, dar nu zero, și luăm măsuri în consecință”

(Legat de mesajele Ro-ALERT), Ministerul Apărării ne informează și există chiar un hotline între Centrul de conducere militar și colegii de la Dispeceratul permanent de la IGSU și, pe baza acestei informări, imediat se emite mesaj.

Nu vor fi mesaje care să inducă panică. Riscul este foarte mic și știm că riscul este foarte mic. Noi facem acest lucru preventiv, având în vedere cele întâmplate în ultima perioadă.

Nu este un risc zero, e un risc foarte mic ca una din aceste drone să eșueze și să producă pagube pe teritoriul României. Acest risc nu poate fi exclus, motiv pentru care noi trebuie să fim pregătiți și trebuie să înștiințăm populația și trebuie să luăm măsurile de protecție normale în astfel de situații.

Dincolo de aceste mesaj, Ro-ALERT, va fi o instruire a populației din zonă să nu se panicheze.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *