Raed Arafat spune că, companiile riscă să îşi întrerupă activitatea, ca urmare a infectării unui mare număr de angajaţi, dacă nu sunt respectate regulile sanitare. El a explicat astfel articolul care prevede posibilitatea testării săptămânale a angajaților din infrastructurile critice, dar spune că este în interesul tuturor companiilor să se asigure că oamenii nu se îmbolnăvesc de COVID-19.

Unul din lucrurile grave ale acestei variante nu este numai un eventual impact pe sistemul sanitar, este impactul ei pe sectorul economic, care deja se vede în mai multe ţări. Închide activităţi economice, prin îmbolnăvirea în masă a personalului şi trimiterea lor la izolare la domiciliu”, spune șeful DSU, Raed Arafat.

„Dacă colegii într-un birou nu poartă mască şi unul este infectat şi stau opt ore împreună, fără mască, la sfârşitul zilei sunt toţi infectaţi şi s-ar putea ca peste două zile să fie toţi trimişi la izolare şi biroul respectiv s-a închis. Acelaşi lucru într-un restaurant, acelaşi lucru într-un magazin”, a spus Raed Arafat într-o conferință de presă.

Raed Arafat a adăugat că una dintre recomandările CNSU atât pentru administratorii infrastructurilor critice, cât şi pentru operatorii economici este respectarea cu stricteţe a regulilor de sănătate publică.

Această prevedere permite administratorilor infrastructurilor critice să emită nişte decizii în interiorul structurilor lor, în care să impună şi testare, şi măşti FFP2 în zonele aglomerate. Asta înseamnă birouri cu mai multe persoane, locuri în care se discută, săli de şedinţă. Una din infrastructurile critice este centrala nucleară, de exemplu. Nu îşi permite centrala nucleară să piardă oamenii în izolare şi să rămână fără ingineri şi fără personal, dacă se infectează mai mulţi deodată şi dacă trebuie să meargă în izolare”, a explicat Raed Arafat.

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că masca trebuie purtată și pe stradă, dacă sunt și alți oameni în jur, și în stațiile de transport în comun sau în alte locuri aglomerate.

Masca va deveni obligatorie și în spațiile deschise după ce va fi publicat ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne. Potrivit lui Arafat, acest lucru se va întâmpla înainte de sfârșitul acestei săptămâni.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *