alexandru rafila anunt valul sase covid 19 nu vom avea lockdown 781802

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se va pune problema să nu aibă loc schimbarea de premier, potrivit protocolului semnat de coaliţia de guvernare. Cu privire la poziția sa în Guvern, el a spus că nu are nicio îngrijorare, însă a subliniat că deciziile sunt strict politice.

“Nu cunosc, eu am văzut declaraţiile publice, domnul preşedinte Marcel Ciolacu îşi asumă această poziţie, dificilă într-o situaţie de criză, dar pe de altă parte ea este normală, a fost negociată, a fost parafată în cadrul protocolului care a stat  la baza formării acestei coaliţii. Mi se pare normal să existe şi din partea domnului prim-ministru, sunt convins, dânsul este  un om foarte serios, este şi militar de  profesie, nu cred că se pune vreun moment problema  să nu se producă această schimbare de prim-ministru”, a declarat Rafila. Ministrul Sănătăţii a explicat că în privinţa portofoliilor miniştrilor, decizia este una politică. “În ceea ce priveşte portofoliile miniştrilor, asta, sigur, e o decizie politică, pot să existe  diverse variante. Pentru mine nu sunt absolut deloc îngrijorat”, a subliniat Rafila.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *